Dintre statele lumii care dețin arme nucleare, #Rusia și Statele Unite se pot lăuda că dețin supremația, având 7.500, respectiv 7.200 de focoase nucleare, potrivit ultimelor statistici întocmite de International Campaign to Abolish Nuclear Weapons și citate astăzi de International Business Times.

Programul nuclear iranian a atras atenția lumii, pe parcursul ultimelor 18 luni, în care s-au desfășurat negocieri, dar în cele din urmă acordul a fost încheiat între Teheran și grupul denumit P5 + 1.

În așa-numitul Club al țărilor nucleare, după Rusia și Statele Unite, urmează Franța și China, care dețin 300, respectiv 250 de focoase nucleare. Marea Britanie are 215, Pakistan 100-120, iar India 90-110.

Israelul, care s-a opus în mod ferm negocierilor privind un acord nuclear cu Iranul, posedă propriile arme nucleare (80 de focoase), deși țara nu recunoaște arsenalul său pe plan internațional.

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a avertizat, după încheierea acordului, că Iranului i s-a dat mână liberă pentru a dezvolta arme nucleare. "Acest acord reprezintă o mare greșeală, de proporții istorice", a adăugat Netanyahu. Israelul este singura țară din Orientul Mijlociu care deține arme nucleare. Pe un alt continent, se crede că în prezent Coreea de Nord are un program de dezvoltare a cel puțin 10 focoase nucleare, dar experții consideră că el nu a fost încă finalizat.

Deși au trecut mai mult de două decenii de la sfârșitul Războiului Rece, arsenalul combinat al focoaselor nucleare din întreaga lume a rămas la un nivel foarte ridicat, de aproximativ 15.700, conform Federation of American Scientists. Dintre acestea, în jur de 4.120 de focoase nucleare sunt considerate operaționale, 1.900 în Statele Unite, 1.780 în Rusia, 290 în Franța și 150 în Marea Britanie.

Potrivit experților internaționali, aproximativ 1.800 de focoase nucleare americane și rusești sunt în prezent în alertă maximă și sunt gata să fie folosite, în orice moment. În ciuda reducerii semnificative a numărului armelor nucleare de către Statele Unite, Rusia, Franța și Marea Britanie, toate statele care dețin astfel de focoase continuă să-și modernizeze forțele nucleare. #SUA #Razboi