Ultimii preşedinţi ai Franţei, Jacques Chirac, Nicolas Sarkozy şi François Hollande au fost spionaţi de serviciile secrete americane între anii 2006-2012 acest lucru fiind dezvăluit de celebrul site Wikileaks conform ziarului Liberation de marţi. Cinci rapoarte ale NSA incluse în dosare Top Secret şi fundamentate pe înregistrări de comunicaţii, erau în fapt destinate serviciilor secrete de vârf ale administraţiei americane.

Aceste documente, în fapt, nu conţin dezvăluiri de senzaţie, ci relevă modul de luare a deciziilor de către administraţia prezidenţială în special cu referire la Nicolas Sarkozi,şi următorul preşedinte Francois Hollande. Sunt menţionate şi câteva şedinţe secrete în care subiectul principal este ieşirea Greciei din zona euro. Sarkozi este menţionat special întrucât se consideră unica persoană avizată să soluţioneze criza financiară care începuse în 2008. Jacques Chirac era descris ca un om care ţinea cuvântări şi dădea declaraţii eronate şi nepotrivite. La rândul ei, conducerea Germaniei era contrariată în anul 2013 când Edward Snowden, fost angajat al NSA, făcea dezvăluiri în legătură cu supravegherea prin internet a germanilor, dar şi interceptarea telefonului pe care îl folosea cancelarul Angela Merkel.

Francois Hollande şi cei din staff-ul său nu au dorit să dea declaraţii referitoare la aceste scurgeri de informaţii. Miercurea trecută, France Presse făcea o listă a principalelor informaţii secrete ale NSA ieşite pe site-ul Wikileaks, prin intermediul cotidianului Liberation. O înştiinţare din 2006 face referire la Jacques Chirac care vorbind cu Philippe Douste-Blazy îl îndemna pe acesta să facă lobby la ONU pentru alegerea trimisului special din partea Franţei ca preşedinte al acestui for internaţional. Este demonstrat că Chirac dădea ordine inexacte şi inadecvate şi în trecut când deţinea funcţia de ministru al afacerilor externe. Pe de altă parte, în 2008 Nicolas Sarkozy opina că este în stare să lupte pentru rezolvarea crizei financiare şi ar putea fi una dintre sarcinile sale exclusive de la acel moment.

O altă ştire din 2011 subliniază convingerea lui Sarkozy că poate iniţia o discuţie pe tema păcii în Orientul Mijociu. Un raport referitor la Hollande menţionează o şedinţă secretă desfăşurată la Paris în anul 2012, în care se lua în discuţie ieşirea Greciei din zona euro şi consecinţele unei asemenea hotărâri. De asemenea, se face referire la reuniuni ale conducerii franceze cu SPD german şi dezamăgirea lui Holland în privinţa Angelei Merkel care s-a întâlnit cu el formal şi fără niciun rezultat notabil. #Google #SUA #Franta