Gruparea teroristă ISIS continuă seria execuțiilor. Aproape zilnic membrii grupării jihadiste încarcă pe rețelele de socializare videoclipuri terifiante în care oameni nevinovați sunt uciși cu foarte multă ură și cruzime. Conform libertatea.ro, teroriștii Statului Islamic au executat zilele trecute trei homosexuali, arucându-i în cap de pe o clădire înaltă de 30 de metri.

Masacrul a avut loc în orașul Mosul unde cei trei homosexuali au fost executați sub ochii a zeci de oameni care au privit cu mândrie toată această scenă înfiorătoare. Însetaților de sânge aflați la fața locului li s-au dat pietre în mână, iar în cazul în care homosexualii nu mor la impactul cu pământul, aceștia să fie uciși cu pietre. Toată această scenă barbară a fost filmată, așa cum ne-am obișnuit și încărcată pe internet.

Cei trei homosexuali executați de teroriștii Statului Islamic au avut parte de un sfârșit tragic. Urcați pe o clădire înaltă, ei au fost legați la mâni și aruncați în cap de la o înălțime de 30 de metri. În
cazul în care aceștia nu mureau, erau așteptați jos de o mulțime de barbari cu pietre în mână care aveam misiunea să îi omoare fără milă.

Deși execuțiile jihadistilor ISIS încurajează violența și crimele, acestea au foarte mulți spectatori. Chiar și femeilie din Mosul au fost prezente la această execuție terifiantă a celor trei homosexuali. Cu această ocazie femeilie au avut oportunitatea de ieși din locuințele lor. Acestora le este permis să iasă din casă numai cu ocazia execuțiilor comise de teroriștii ISIS.

Crimele în masă comise de gruparea teroristă #Statul Islamic nu par să se oprească, iar ceea ce este cel mai grav, este faptul că marile puteri ale lumii lasă această grupare să își facă de cap și să câștige tot mai mult teren. Seria atrocităților comise de jihadiști nu se va opri aici cu siguranță, iar în zilele ce urmează aceștia vor încărca din nou un videoclip în care se arată executarea oamenilor nevinovați. Cât timp mai trebuie să treacă și câte crime mai trebuie comise pentru ca marile puteri ale lumii să ia măsuri împotriva acestor teroriști fără milă?!
#terorism #Crima