Conform agenţiei Reuters, un atentator sinucigaş al talibanilor şi şase persoane înarmate au atacat parlamentul afgan luni, în timp ce parlamentarii erau reuniţi pentru a alege un nou ministru al apărării, iar un teritoriu volatil din nordul ţării a căzut în mâinile militanţilor care au intensificat ofensiva de vară.

Asaltul armat al unui centru simbolic al puterii, împreună cu câştigurile teritoriale din alte părţi ale ţării, evidenţiază modul în care forţele #NATO au instruit forţele de securitate afgane să facă faţă atacatorilor talibani.

Spirala violenţei s-a intensificat de la plecarea celor mai multe forţe străine din Afganistan la sfârşitul anului trecut. Insurgenţii au început să îşi recucerească tot mai multe din teritoriile ce le-au fost luate în urmă cu 13 ani, când intervenţia militară a SUA i-a răsturnat de la putere.

Atacul de luni a început în momentul în care parlamentarii erau reuniţi în plen pentru a-l confirma în funcţie pe noul Ministru al Apărării, Masoom Stanikzai, care este al treilea candidat pentru acest post cheie privind securitatea Afganistanului şi care trebuia să fie validat de către parlament.

Un luptător taliban a detonat o maşină încărcată cu explozibil în afara porţilor parlamentului, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei din Kabul, informaţia ridicând întrebări asupra modului în care şoferul a ajuns în apropierea locaţiei parlamentului, ţinând cont că el a trebuit să treacă de mai multe puncte de control.

Şase persoane înarmate au ocupat poziţii într-o clădire de lângă parlament, atacându-l, dar nu au reuşit să treacă de perimetrul de securitate al acestuia.

Essa Khan, un soldat ce se afla în interiorul parlamentului când a avut loc atacul, a declarat că a împuşcat mortal trei dintre militanţii care au încercat să ia cu asalt incinta acestuia, iar ceilalţi au fost ucişi şi ei într-o bătălie prelungită care a implicat ajutor suplimentar de la alte trupe.

"Peste tot era fum şi praf" a declarat Khan pentru Reuters. "Am ştiut că erau talibani din primul moment. Am luat arma şi am împuşcat mortal pe trei dintre ei" a adăugat tânărul în vârstă de 28 de ani, care a fost mediatizat intens de mass-media afgană, într-o rară dar reuşită acţiune de promovare a forţelor armate.

Şeful poliţiei din Kabul, Abdul Rahman Rahimi, a spus că parlamentarii au fost tot timpul în siguranţă. Imaginile TV îl arată pe cel care conducea şedinţa vorbind calm, în timp ce parlamentarii părăseau clădirea înghiţind praf şi inhalând fum, dar fără a fi panicaţi.

O femeie a fost ucisă şi alţi aproximativ 30 de civili au fost răniţi conform informaţiilor oferite de acesta.

O anchetă este în curs de derulare pentru a investiga modul în care au reuşit atacatorii să ajungă atât de aproape de parlament. #terorism #Armata