Numele său este Gabriel Chelaru, originar din judeţul Vrancea. El a primit o răsplată binemeritată în urmă cu câteva zile la Londra, conform unei academii care este specializată în acordarea unor astfel de distincţii, informează adevarul.ro, în ediţia locală din Focşani dar şi Jurnal de Vrancea.

Are numai 37 de ani şi predă limba fraceză fiind premiat drept "Profesorul anului" de către J&C Academy. Este de fapt o instituţie care furnizează unităţilor de învăţământ cadre didactice care predau muzică, sport şi bineînţeles, limbi moderne.

Gabriel a fost ales drept câştigător după 3 nume nominalizate printre care şi al său, fireşte. Acest fapt este cu atât mai important cu cât în Marea Britanie, sistemul de învăţământ este total opus celui din ţara noastră însă conaţionalul nostru s-a adaptat foarte bine şi iată, reuşeşte ca după doar 4 ani să impresioneze la Londra.

În România, el a fost profesor la Colegiul Tehnic "Valeriu D. Cotea" din municipiul Focşani.

"Lucrăm ca profesori de MFL, adică Modern Foreign Languages prin intermediul unei agenţii de profesori, deoarece nu există suficiente ore într-o singură şcoală pentru a face o catedră. Doar astfel reuşim să acoperim mai multe şcoli în timpul unei singure săptămâni, aceleaşi mereu pe parcursul unui an şcolar. Agenţia cu care colaborez eu şi unde suntem 100 de profesori în acest moment, a decis să facă evenimentul acesta, împreună cu The Best Teacher, de fapt singura din Londra care organizează aşa ceva.

Pentru Gabriel Chelaru, numirea ca "Profesorul anului" a fost o frumoasă surpriză, "imensă" spune el, iar nominalizarea a fost realizată şi datorită directorilor din şcolile unde predă, impresionaţi de el. În plus, acum are şi o nouă sarcină, aceea de a supraveghea noii profesori care sunt primiţi în companie.

Românul îşi face treaba cu conştiinciozitate şi se declară optimist, spunând că atunci când munceşti şi eşti serios, mergi liniştit înainte prin propriile puteri şi "fără proptele". Dealtfel, nu a a uitat să amintească şi faptul că în primul an i-a fost extrem de greu dar acum toate acestea au trecut şi se bucură de aprecierile britanicilor. #Marea Britanie #romani in UK #Scoala