Toată Argentina a plâns şi a fost emoţionată când a aflat povestea aproape ireală a acestui tânăr muzician argentinian de 36 de ani pe numele său Ignacio Montoya Carlotto. Conform cotidianului The Guardian, bunica acestuia l-a căutat timp de 36 de ani, iar până l-a urmă efortul ei a fost încununat de succes. Ea este una dintre fondatoarele Asociaţiei „Madres de Plaza de Mayo” care a iniţiat aceste acţiuni de căutare.

Povestea a început în 1977, când fiica acesteia, a fost arestată. Fiind gravidă, regimul fascist al acelor vremuri a lăsat-o în viaţă până ce aceasta a născut iar apoi a ucis-o. Estela Carlotto, mama acesteia, şi-a dedicat apoi întreaga viaţă în încercarea de a-şi găsi nepotul.

Întoarsă din exil în anii '80, după căderea juntei militare care a condus Argentina, aceasta povesteşte că s-a rugat la Dumnezeu să nu o lase să moară până nu îl găseşte pe nepotul său, iar ruga i-a fost îndeplinită. Estela a dus o viaţă extraordinară, tragedia ei transformând-o într-una dintre figurile publice cele mai iubite şi respectate din Argentina.

Estela a fost o profesoară de 47 ani care a renunţat la profesie şi s-a dedicat creşterii celor trei copii pe care îi avea. Drama a început în 1977, când o ”echipă a morţii” din Argentina, condusă atunci de o juntă militară, a arestat-o în plină stradă pe fiica ei Laura, în oraşul La Plata. Aceasta era activistă politic, avea doar 22 de ani şi a devenit una din miile de tineri dizidenţi care au ”dispărut” în timpul sângerosului regim fascist dintre anii 1976-1983. Era gravidă în trei luni în momentul arestării şi a fost dusă în secret la un ”centru de detenţie” numit La Cacha, unde în prezenţa ei a fost ucis tovarăşul ei de luptă şi tatăl copilului, Walmir Montoya, în vârstă de 26 de ani.

Ignacio s-a născut în iunie 1978 în timp ce mama lui Laura era încă în captivitate. Un raport arată că a dat naştere copilului încătuşată şi a fost lăsată împreună cu copilul nou născut doar cinci ore. Două luni mai târziu, ea a fost ucisă de către armată într-un simulacru de confruntare cu protestatarii argentinieni. Când trupul ei a fost predat familiei, s-a constatat că fusese împuşcată în stomac iar faţa ei arăta ca şi cum ar fi fost zdrobită de un pat de puşcă. Tot ce a ştiut despre nepotul său de la supravieţuitorii rămaşi în viaţă, era că acesta a fost botezat Guido.

La 36 de ani după tragica întâmplare, Estela s-a dedicat găsirii nepotului ei. Tot ce avea era numele de Guido şi o dată de naştere aproximativă. Au urmat ani de căutare extraordinar de dificili, cu acţiuni în justiţie împotriva ofiţerilor de poliţie şi medicilor implicaţi în cazurile acestor dispariţii, dar până la urmă a reuşit.

Paradoxul acestei cutremurătoare poveşti derivă din faptul că aceşti copii erau crescuţi tocmai de călăii părinţilor naturali. În majoritatea cazurilor, copiii erau predaţi şi adoptaţi de către familiile militarilor, primind o educaţie aleasă. În gândirea lor eminamente catolică, generalii care conduceau Argentina considerau că ar fi fost un gest profund anticreştin de a ucide un copil nevinovat încă nenăscut, prin executarea mamei.

Acest paradox face ca trauma acestui tânăr să fie accentuată de întâlnirea cu bunica adevărată şi faptul de a fi crescut de asasinii părinţilor săi. #familie #Iubire