La Rugen, zonă situată în Marea Baltică, Adolf Hitler a construit între anii 1936 și 1939 un hotel imens denumit Prora, o stațiune de vacanță pentru naziști, o destinație de lux, potrivit publicației Daily Mail.

Complexul pentru recreere din Germania cuprinde 10.000 de camere și s-a dorit a fi un echivalent al lanțului de stațiuni Butlins din Marea Britanie. Însă hotelul nu a fost terminat niciodată de #Hitler și niciun nazist nu a avut parte de vreo vacanță pe insula Rugen.

Construcția a fost abandonată, după începerea celui de-Al Doilea Război Mondial, datorită faptului că Hitler s-a concentrat asupra planurilor de luptă ale armatei naziste.

De câtva timp, compania Berlin Metropole, care are drepturi exclusive pentru această destinație de vacanță neobișnuită, a transformat apartamentele din apropierea plajei în camere de cinci stele și a amenajat un centru spa.

Deschiderea oficială a complexului hotelier de pe insula Rugen va avea loc în luna octombrie, iar peste 57 de apartamente au fost deja vândute.

O astfel de locuință de vacanță poate fi cumpărată cu sume ce variază între 125.000 și 900.000 de lire sterline (175.000 - 1.262.000 de euro - n.a.), pentru cei care doresc să aibă un apartament la Prora.

"Trecutul este trecut. Prora a construită de naziști, dar nu a fost folosită niciodată de ei sau de soldați. Acum, locul este minunat, iar vizitatorii doresc să se întoarcă în natură și să se bucure de frumusețea ei", a declarat Manfred Hartwig de la Berlin Metropole.

Construcția de pe insulă a făcut parte dintr-un program al lui Hitler, denumit "Kraft durch Freude", destinat petrecerii timpului liber de către naziști. Acesta mai cuprindea și alte activități, precum schi și croziere.

Complexul este format din opt corpuri de clădire identice și era destinat ca o stațiune de relaxare pentru naziști. În vremea celui de-Al Doilea Război Mondial, clădirea a fost folosită pentru adăpostirea refugiaților.

Noul investitor speră să transforme hotelul și insula Rugen într-o destinație turistică favorită pentru germani și europeni, în ciuda istoriei sale naziste. #Razboi #Secret