Pe data de 18 iunie tabloidul londonez Daily Mail a publicat, cu litere de o șchioapă un articol în care relata cum un grup de români au încercat să răpească trei copii britanici dintr-un hotel din Cipru. Conform aceleiași publicații online, copii aveau toți vârste cuprinse înttre 3 și 10 ani și această tentativă a născut o adevărată isterie în rândul turiștilor, nu mai puțin de 16 de familii fiind relocate din hotelul respectiv, pe nume Anastasia Beach, pentru a fi ferite de românii care ar fi vrut să le răpească copiii.

Ziariștii de la publicația evz.ro au descoperit că știrea a fost una falsă și că, încă o dată, tabloidul britanic a demonstrat că încearcă să dea vina pe români pentru toate fărădelegile petrecute în Marea Britanie și chiar și în lume, în acest caz în Cipru. Astfel din cele relatate de reprezentantul oficial al poliției cipriote care are în jurisdicție zona respectivă, Nikoletta Tyrimou, nici un român nu a fost implicat în răpire, care de fapt nu a fost nici măcar o răpire, ci mai degrabă o suspiciune a unor părinți care au sesizat în acest sens autoritățile.

Nikoletta Tyrimou a relatat telefonic pentru jurnaliștii de la Cyprus Mail că a fost contactata de zeci de publicații pentru a da detalii în acest caz și le-a transmis tuturor că povestea care a apărut în presa internațională este una falsă, neavând nici un fel de legătură cu realitatea. Ea a transmis foarte clar ca este vorba de un singur potențial suspect, în vârstă de 19 ani, de origine bulgară și că nici un alt detaliu prezentat în presă nu este adevărat. Nu au existat răpitori mascați sau deghizați, nu a fost identificată nici o mașină care să fie implicată în acest incident și nici o alt aspect care să justifice prezentarea acestei întâmplări ca un caz de importanță internațională.

Singurul sâmbure de adevăr din această poveste este că niște părinți au sesizat secția de poliție din localitatea Famagusta despre faptul că un tânăr le filmează copilul și că, din punctul lor de vedere ar putea încerca să-l răpească. Poliția a reținut, urmare a sesizării, un tânăr de 19 ani din Bulgaria care a fost interogat și apoi eliberat deoarece în urma percheziției domiciliare nu s-a descoperit nici un fel de probă în acest sens.

În concluzie, copii nu erau trei ci doar unul, răpitorii nu erau români ci un tânăr bulgar care nici măcar nu a fost pus sub acuzare în acest sens și povestea a fost un fals grosolan menit să mai arunce o pată asupra românilor din diaspora în general și a românilor din UK în particular. #Romani de pretutindeni #romani in UK