La mijlocul lunii iunie, între datele 17-18, începe postul Ramadanului. Musulmanii din toată lumea vor începe postul fie pe data de 17 iulie, fie pe 18. În funcţie de momentul în care se vede luna, se anunţă exact începerea postului. Data exactă se va afla săptămâna următoare.

Luna Ramadan are o importanţă foarte mare pentru musulmani, fiind unul dintre cei cinci stâlpi ai Islamului. În această lună se crează o legatură mai puternică cu Divinitatea, ei fiind îndrumaţi să citească în jur de 20 de pagini pe zi din Coran, astfel încât până la încheierea postului vor termina de citit întregul Coran.

În această lună musulmanii, începând cu răsaritul soarelui până la apusul lui, nu mănâncă şi nu beau nici un lichid, nu fumează şi nu au parte de plăceri trupeşti, îşi disciplineză trupul şi îşi valorifică sufletul, astfel vor putea cu uşurinţă să controleze dorinţele nepermise în tot restul anului.

Postul în sine nu înseamnă doar reţinerea de la cele "interzise", ci conştientizarea sentimentului de foame, de sete, de discomfort, pe care atâţia oameni sărmani îl trăiesc în fiecare zi. În această lună trebuie să se gândescă la aproapele său, să îl ajute, să se intereseze de vecini, să ofere mâncare unor nevoiaşi sau să ajute bătrânii.

Pentru a rezista întregii zi de post, musulmanii se trezesc dimineaţa înainte de prima rugăciune pentru a bea apă şi a mânca puţin, astfel încât pe timpul zilei să aibă energie şi să fie hidrataţi.

În timpul postului, pe lângă aprofundarea religiei citind Coranul, musulmanii caută recompensă prin înfăptuirea de acte de caritate, milostenie, să îşi protejeze privirea de lucruri indecente, să nu se certe, calomnieze, insulte etc.

Acest post este obligatoriu tuturor musulmanilor care trec de vârsta pubertăţii, din copilărie ei fiind obişnuiţi puţin câte puţin să postească şi să respecte cele cinci rugăciuni zilnice pentru a le fi acceptat postul.

Cei care nu pot ţine postul din motive medicale trebuie să dea de pomană pentru fiecare zi de post pierdută, aceeaşi cantitate de mâncare pe care ei ar fi avut-o în acea zi de post.

Acest post negru are beneficii şi pentru sănătate, deşi din afară poate părea un chin să ţii un post atât de lung, postul ajută la reglarea tensiunii, revitalizarea celulelor şi a ţesuturilor, eliminarea toxinelor, ajută sistemul circulator şi nervos etc.

Conform tradiţiei, întreruperea postului se face cu o curmală şi un pahar de apă ori de lapte, aşa cum făcea şi profetul Mohamed. La fel, fecioara Maria, atunci când au început durerile facerii,a fost îndrumată de îngerul Gabriel să scuture trunchiul de curmal pentru a cădea curmale proaspete din care să mănânce.

În această lună a fost revelat Coranul, se spune că în luna Ramadan porţile Paradisului se deschid şi porţile Iadului se închid, iar diavolii sunt înlănţuiţi. În ea exista o noapte care este mai bună decât o mie de luni şi oricine este lipsit de binele ei, este cu adevărat în pierdere, noaptea este numită lailat-ul Qadr.

După ruperea postului, în fiecare seară, se organizează, la moschee, rugăciunea colectivă în care bărbaţi, femei şi copii se roagă împreună pentru acceptarea postului şi pentru ce-şi doreşte fiecare personal. Rugăciunea spusă din suflet nu rămâne fără răsplată în această lună specială.

Postul lunii Ramadan se va încheia în luna iulie cu sărbatoarea numită Eid Al-Fitr, în care musulmanii se adună în acea dimineaţă pentru a efectua o rugăciune în grup, urmată de o masă la care sunt invitate rudele şi prietenii. #Credinta #Religie