Ultimul document privind drepturile omului publicat de Departamentul de Stat al USA denunţă unele tentative de intimidare a jurnaliştilor români de către politicieni. În raport se specifică faptul că, deşi presa este independentă şi exprimă o multitudine de puncte de vedere, au existat ameninţări la adresa jurnaliştilor care subminează această libertate.

Este clar că atacurile trusturilor de presă deţinute de cei doi moguli - Voiculescu şi Ghiţă - nu au trecut neobservate, întrucât în raportul intitulat "Practici în materie de drepturile omului în 2014" sunt cuprinse referiri la faptul că Voiculescu şi Ghiţă au blocat ştiri sau au ameninţat jurnaliştii, deoarece respectivele informaţii relatau despre afaceri controlate de ei sau despre activităţile contestabile ale Guvernului. Raportul aminteşte de protestul celor 340 de jurnalişti din ianuarie 2014, când aceştia denunţau "practicile media degradante" folosite de un post TV al lui Dan Voiculescu sau aduce în discuţie cazul jurnalistului Dan Tapalagă de la Hotnews care a fost ameninţat de Sebastian Ghiţă pentru că scrisese în repetate rânduri despre afacerile mogulului ale căror companii semnaseră mai multe contracte cu unele instituţii ale Guvernului.

Nici premierul #Victor Ponta şi nici fostul său purtător de cuvânt, Mirel Palada, nu sunt scăpaţi din vedere. Raportul precizează că Ponta i-a ofensat public pe unii jurnalişti, numindu-i "mujahedini" sau "talibani", în timp ce Mirel Palada şi-a permis ca pe pagina sa de Facebook să-i numească pe unii redactori "dobitoci" şi să spună că ar trebui executaţi pe scaunul electric. Acesta din urmă a fost nevoit să-şi dea demisia din funcţia de purtător de cuvânt din cauza acestei impardonabile gafe.

Păstrând echidistanţa, la capitolul "Violenţe şi acte de hărţuire", documentul elaborat de Departamentul de Stat american, constă în faptul că jurnaliştii au fost uneori hărţuiţi de politicieni, dar şi de cetăţeni. Este prezentat aici cazul jurnaliştilor de la Antena 3 care au fost bruscaţi în timp ce protestau faţă de condamnarea patronului lor Dan Voiculescu. Raportul mai menţionează şi faptul că ONG-urile şi instituţiile media au reacţionat atunci, criticând poliţia că nu a intervenit să-i apere pe angajaţii Antenei 3.
#SUA #Guvern