Cursa înarmărilor dintre marile puteri a ajuns într-o fază infantilă, cel puţin la nivel media, într-o încercare propagandistică a acestora de a-şi arăta superioritatea, adică ultimele realizări tehnologice în materie de armament. Era de aşteptat ca în acest spectacol mediatic vedetele principale să fie avioanele.

Aceste bijuterii tehnologice, deşi par nişte punctuleţe pe cer când zboară, sunt cele care fac diferenţa, iar supremaţia aeriană este factorul decisiv în câştigarea unei bătălii. Aşa a fost în toate conflagraţiile moderne cunoscute, aşa va fi şi de acum înainte.

Dar să facem cunoştinţă cu cele două vedete ale aviaţiei din #SUA şi #Rusia, pe care cele două superputeri le expun cu mândrie ostentativă.

Supervedetele aviaţie din SUA şi Rusia

Lockheed Martin F-35 Suhoi T-50
Echipaj: 1
Lungime: 15,4 m
Anvergura : 10,7 m
Înălțime: 4,5 m
Greutate gol: 13.200 kg
Greutate alimentat: 22.470 kg
Greutate max. la decolare: 31.800 kg
Viteza maximă : Mach 1,6
Raza de acţiune: 2.220 km
pe combustibil intern
Echipaj: 1
Lungime: 19,8 m
Anvergura : 14 m
Înălțime: 4,8 m
Greutate gol: 18.000 kg
Greutate alimentat: 25.000 kg
Greutate max. la decolare: 35.000 kg
Viteza maximă: Mach 2,3
Raza de acţiune: 3.220 km subsonic
1500 km în regim supersonic

Ambele modele fac parte din categoria avioanelor invizibile multirol, menite să asigure supremaţia aeriană, fiind considerate aparate de zbor de generaţia a cincea. Sunt concepute pentru atac la sol, recunoaştere aeriană sau de apărare aeriană în misiunile de bombardament, fiind disponibile atât pentru trupele terestre cât şi pentru marină.

Dacă principalul atu al avionului american F-35 este posibilitatea lui de a decola şi a ateriza pe verticală, Suhoi T-50 se poate lăuda cu o manevrabilitate ieşită din comun, viteză supersonică mai mare decât F-35 şi autonomie de zbor superioară.

În privinţa costurilor, se pare că avionul rusesc este în orice variantă constructivă mai ieftin cu aproape 50% decât omologul său american, dar şi bugetul alocat pentru programul american este uriaş în comparaţie cu cel alocat programului rusesc.

Indiferent de cât de performante sunt aceste avioane, se pune întrebarea dacă efortul destinat producerii şi întreţinerii lor este justificat. Se pare că această spirală a înarmării este fără de sfârşit, dar motivele care favorizează această situaţie probabil că le voi devoala într-un articol viitor.