Numele ei este Clara Druela, are 47 de ani şi e e văduvă. Femeia se află în Italia de peste 10 ani. Împreună cu ea este şi fiica ei mai mică. Povestea ei e una simplă dar emoţionantă. A izbutit să creeze primul azil de bătrâni din zonă.

Cum a reuşit mai exact? Ei bine, a avut grijă de Federico Bidinost până când acesta a încetat din viaţă, muncind în casa lui până când omul şi-a dat ultima suflare. Badanta a impresionat prin eforturile sale şi astfel, ea a primit casa unde a muncit drept moştenire de la familia lui. "Era un om foarte dificil iar rudele lui, mi-au spus că dacă izbutesc să rezist atunci acea casă va rămâne a mea", povesteşte femeia pentru Il Gazzettino. A crezut că va fi deziluzionată de această promisiune neaşteptată însă nu a fost deloc aşa, italienii s-au ţinut de cuvânt. Locul unde românca a trăit toate acestea este Cordenons, din provincia Pordenone, regiunea Friuli Venezia Giulia.

Clara mai dezvăluie că nu i-a fost deloc uşor şi a muncit din greu, aşa cum fac multe alte badante şi nu numai. Uneori, a fost să muncească şi în 3 locuri deodată în aceeşi zi iar seara, se întorcea epuizată. Cu toate acestea, nu a renunţat, fiind obligată şi de situaţie. Să ai un copil de întreţinut nu e uşor şi nici să achiţi toate datoriile.

Casa primită se află în strada Via San Quirino din Cordenons. La un moment dat, s-a dus să lucreze şi la mama medicului de familie, Pietro Leopoldo Turchet. Se tot temea pentru siguranţa zilei de mâine pentru că nu avea un post fix, unde să muncească mereu şi în timp ce lucra i-a venit ideea de a face un azil. Medicul mai sus amintit a ajutat-o cu sfaturi şi s-a arătat dispus să îşi aducă aportul profesional şi pentru îngrijirea bătrânilor. Aşa a apărut "Prima casa famiglia per gli anziani", cu 10 locuri. Astăzi, Clara Druela este mulţumită de ceea ce a reuşit să facă şi exemplul ei s-a răspândit în întreaga provincie.

Dimineaţa, când s-au dus la chioşcuri, italienii, care au păstrat obiceiul cititului de la prima oră, au avut surpriza să descopere între paginile ziarului povestea româncei care în acest moment, este fericită că a făcut din casa primită un azil pentru cei care chiar au nevoie de el. #romani in Italia #munca la domiciliu #Locuri de munca