În oraşul italian Modena au fost descoperite două schelete ale unor îndragostiţi, vechi de 1.500 de ani, respectiv, din secolul al V-lea. Vi se pare cunoscută povestea? Să ne amintim că şi Romeo şi Julieta au murit ȋmpreună, declarându-şi unul altuia #Iubire veşnică. Cert este că scheletele sunt al unui bărbat şi al unei femei, care avea capul întors căre bărbat. Ei se ţin de mână, în ultima clipă de viaţă, consemnează jurnalul.ro.

Cadavrele au fost descoperite ȋn locul ȋn care se află un palat roman. Cei doi erau căsătoriţi, fiindcă un inel de bronz a fost descoperit lângă scheletul femeii, ceea ce sugerează acest lucru. O mare posibilitate este ca aceştia să fi fost de viţă nobilă. Pe vremuri, bogatul oraş Mutina, care se numeşte astăzi Modena, era cunoscut datorită centrelor de olărit, ȋn care se făceau lămpi pentru Imperiul Roman. Numeroase cazuri de ciumă au devastat Europa ȋn acea perioadă, iar din acest motiv se presupune că au murit şi cei doi îndrăgostiţti. Mai multe informaţii nu au fost aflate ȋn legătură cu acest cuplu. Totuşi, nici nu avem nevoie să aflăm mai multe, având ȋn vedere imaginea care i-a impresionat şi pe arheologi, când au văzut cum se ţin de mână cei doi, ȋn timp ce se stingeau din viaţă. "Este o privelişte foarte emoţionantă şi frumoasă... Se uitau unul în ochii celuilalt când au fost înmormântaţi, ca dovadă a iubirii eterne", a spus arheologul Vania Milani.

Scheletele lor vor fi expuse ȋntr-un muzeu din apropierea oraşului. Pe lângă mormântul celor doi, s-au descoperit şi alte zece, ȋntr-un mormânt fiind trei schelete de bărbat, mutilate. Unul dintre acestea este al unui adolescent, care avea craniul între picioare. S-au făcut presupuneri că aceste schelete au fost ale unor sclavi ucişi de către stăpân.

Mutina este o localitate cu multe astfel de descoperiri. În 2007 s-a mai descoperit un alt cuplu, vechi de peste 5.000 de ani. Totuşi, cel descoperit de data aceasta este mai impresionant prin lecţia de iubire veşnică pe care ne-o arată tuturor. Mulţi dintre oameni au ajuns la concluzia ca aceste schelete pot fi ale celebrilor Romeo şi Julieta. Încă o dovadă că "viaţa bate filmul!" #familie #descoperire