Președintele #Klaus Iohannis i-a înștiințat printr-o scrisoare oficială pe președinții celor două camere ale Parlamentului despre faptul că l-a nominalizat pe Mihai Răzvan Ungureanu pentru conducerea Serviciului de Informații Externe.

Propunerea președintelui Iohannis a fost extrem de dur criticată de către membrii #PSD care spun că numirea a fost făcută ilegal, Ilie Sârbu fiind extrem de vocal pe problema procedurii parlamentare și care chiar l-a acuzat pe președintele Iohannis de sete de putere.

Liderii PSD mai spun că în România se formase tradiția nominalizării directorilor serviciilor secrete din tabăra partidelor de opoziție, ceea ce este greu de înțeles, căci M. R. Ungureanu este senator și primvicepreședinte #PNL, un partid de opoziție la acest moment. 

Ungureanu s-a arătat extrem de încântat de nominalizare și spune că este convins că va primi votul Parlamentului pentru investire și că își dorește un serviciu de informații puternic. "SIE a fost foarte bine condus şi fără un director civil" a răspuns el unui jurnalist care l-a întrebat despre faptul că SIE nu are director de aproape opt luni. Pe 24 septembrie 2014, mai exact, Teodor Meleşcanu a demisionat din funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe pentru a putea candida la alegerile pentru Preşedinţia României din 2014.

Camerele reunite ale Parlamentului sunt cele care trebuie să analizeze propunerea preşedintelui Klaus Iohannis şi să decidă dacă îl vor investi în funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe, până la această oră, însă, nu avem o programare concretă a votului pentru investirea lui Ungureanu în plenul reunit. 

Din punct de vedere al carierei publice, Mihai Răzvan Ungureanu a fost ministru de externe în Guvernul Tăriceanu (2004-2007), director al SIE între 2007 şi 2012, la nominalizarea preşedintelui Traian Băsescu, prim ministru din 9 februarie 2012 şi până pe 7 mai 2012, senator de Arad, preşedinte al Forţei Civice şi, mai apoi, primvicepreşedinte PNL şi consilier prezidenţial între 2014 şi 2015.