Ziariştii greci care nu o duc mai bine decât un grec obişnuit au găsit o metodă de a face un ban în plus ...făcând propagandă pentru Fondul Monetar Internaţional. Nu suntem în măsură să judecăm deciziile acestora, ghidate de situaţia grea din Grecia, dar este clar pentru mulţi cum îşi face FMI imagine pe mapamond.

Site-ul redpiiltimes.com dezvăluie în premieră "cursurile de instructaj" pe care anumiţi ziarişti greci le-au absolvit în capitala #SUA pentru a dezinforma populaţia din Grecia în legătură cu intenţiile FMI referitoare la această ţară.

Roumeliotis P., fostul delegat al Greciei la FMI spune deschis că FMI-ul a organizat special pentru ziariştii greci anumite cursuri la Washington, fiind pregătiţi să înfăţişeze FMI într-o postură favorabilă. Această declaraţie a fost făcută de Roumeliotis P. în faţa unei comisii parlamentare care analiza datoriile Greciei şi a fost considerat ca "şocant" scopul pregătirii jurnaliştilor în SUA, acesta fiind susţinerea Comisiei Europene şi a FMI în mass-media greacă.

Seminariile şi conferinţele pentru ziariştii greci au fost ţinute în Washington DC dar şi în Atena, iar toate cheltuielile care includeau transport, cazare, masă şi diurnă au fost plătite de FMI. Fostul delegat grec la Fondul Monetar nu a vrut să dezvăluie numele jurnaliştilor greci care au fost cooptaţi şi au participat la aceste "şedinţe de instruire" dar se pare că sunt unii arhicunoscuţi în Grecia, dar sunt şi alţii fără notorietate.

Această ştire incredibilă l-a făcut pe preşedintele parlamentului elen, Konstantopoulou Z., să decidă în faţa comisiei de investigare a datoriilor că "va face orice" pentru descoperirea ziariştilor greci implicaţi în acest caz. Konstantopoulou Z. a aflat că sunt numeroşi reprezentanţi ai mass-media grecească care au căzut în plasa dezinformării FMI care spunea la vremea respectivă că "sunt de interes public aceste împrumuturi luate de Grecia şi că trebuie tratate cu seriozitate".

Unele surse afirmă că nu sunt numai jurnalişti implicaţi ci şi profesori de la univesități de renume din Grecia şi chiar economişti. În concluzie, Roumeliotis spune că manipularea mass-media într-o ţară ca Grecia nu este un caz singular şi se poate repeta oriunde situaţia este similară, mituirea liderilor de opinie şi propagandă la scară mare fiind o practică uzuală a FMI. #Comisia Europeana