Conform agenţiei Reuters, primarul localităţii Charleston a confirmat faptul că pe 18 iunie, anul curent, au existat decese după ce o persoană neidentificată a deschis focul într-o biserică afro-americană istorică din oraş. "Aceasta este o tragedie, este una sfâşietoare şi de nedescris" a declarat el pentru un ziar local.

Nouă persoane au fost ucise când un om înarmat, după spusele martorilor, un alb, a intrat şi a deschis focul asupra celor aflaţi în interior.

O persoană a fost grav rănită şi dusă la spital, a mai declarat şeful poliţiei oraşului Gregory Mullen. El a descris acest gest ca o crimă motivată de ură rasială declarând că "Este imposibil de înţeles cum cineva în societatea de azi poate să meargă într-o biserică, atunci când oamenii s-au adunat acolo să se roage şi să ia viaţa altcuiva". Tot șeful poliției a afirmat că, ulterior, o ameninţare cu bombă a fost raportată în zona bisericii, ceea ce confirmă ipoteza lansată.

Bărbatul care a lansat atacul este încă în libertate, suspectul fiind descris de către martorii oculari ca fiind un bărbat alb, în jurul vârstei de 21 de ani ce purta un tricou, blugi şi o pereche de bocanci. Această descriere a fost postată pe Twitter cu rugămintea de a fi informată poliţia în caz că suspectul va fi identificat.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei din Charleston, Charles Francis, a declarat că împuşcăturile au avut loc la #Biserica Emanuel AME, în jurul orei locale 21 (1:00 GMT). Nu au fost furnizate nici un fel de informaţii asupra victimelor.

Ameninţarea cu bombă care s-a raportat mai târziu lângă locul atacului, a determinat poliţia să evacueze zona. Un capelan al poliţiei a fost prezent la locul unde au avut loc împuşcăturile, iar un elicopter cu proiector a zburat deasupra locaţiei, cercetând zona în căutarea suspectului.

Un grup de mai mulţi bărbaţi stăteau într-un cerc, în faţa unui hotel din apropierea biserici, rugându-se pentru victime, printre ei numărându-se şi reverendul James Johnson, un activist pentru drepturile civile locale, care se afla şi el în acel grup.

Biserica a fost declarată monument istoric şi este una dintre cele mai mari şi mai vechi ale congregației negre din regiune. A fost construită în 1891 şi este considerată una dintre cele mai semnificative clădiri istorice din Charleston.

Ea este condusă de reverendul Clementa Pinckney, care este de asemenea şi membru al senatului statului din regiune, conform informaţiilor preluate de pe website-ul bisericii.

Este cel mai grav incident din ultima perioadă care a zguduit America, prefigurându-se o nouă revoluţie afro-americană, ca cea condusă de reverendul Jesse Jackson pentru drepturi civile, la mijlocul anilor 1960. #SUA #Crima