Un cuplu de români a petrecut o noapte la un hotel din oraşul italian Udine. La plecare, cei doi au reclamat recepţionerului lipsa televizorului din cameră, făcând chiar scandal pe acest subiect. Angajatul hotelului nu a observat însă geanta voluminoasă pe care o căra bărbatul, un român de 25 de ani, cu domiciliul stabil în România.

În drumul lor prin oraş, cei doi au trecut şi pe lângă o patrulă de poliţişti, care nu au observat însă bagajul suspect. Potrivit messageroveneto.it, nu este vorba despre doi turişti din România, ci despre un cuplu care locuieşte în localitate. Avizată de dispariţia televizorului, patroana hotelului a sunat Carabinierii, anunţând misterioasa dispariţie. Se pare că oamenii legii o cunoşteau pe româncă, care nu se află la prima ispravă de acest gen.. Femeia lucrează ca dansatoare într-un club. Carabinierii s-au deplasat la domiciliul din Udine al acesteia şi astfel au descoperit obiectul care fusese furat, un televizor marca Samsung.

Cei doi au fost reţinuţi pentru audieri, televizorul fiind recuperat şi transportat înapoi, la locul său.

"Este pentru prima dată când mi se întâmplă aşa ceva. Probabil că îl voi sancţiona pe recepţioner, pentru lipsă de atenţie", le-a explicat jurnaliştilor italieni proprietara hotelului, Claudia Cittaro.

În Italia, Roma este oraşul preferat al hoţilor din hoteluri. La mijlocul acestei luni, agenţii de poliţie de la Comisariatul Villa Glori au reuşit să destructureze o reţea de peruani, care se ocupa cu furturi din hotelurile de lux. Profitând de neatenţia recepţionerilor, hoţii se infiltrau printre persoanele de la recepţie şi, cu pretextul că sunt angajaţi să transporte bagajele turiştilor, se făceau nevăzuţi cu tot cu "trolere". La descinderea făcută la domiciliul suspecţilor, oamenii legii au descoperit haine de firmă, aparatură electronică, laptopuri sau aparate de fotografiat.

Tocmai din această cauză, în unele unităţi de cazare sunt impuse reguli stricte, care interzic, de exemplu, accesul unei a doua persoane într-o cameră single. Majoritatea hotelurilor au montate sisteme de supraveghere.
#romani in Italia