Este destul de cunoscut faptul că în China nu este interzis consumul cărnii de câine, mai ales în timpul solstiţiului de vară, unii dintre chinezi convinşi fiind că aduce sănătate şi noroc pentru tot restul anului.

La polul opus se află iubitorii de animale, care sunt în stare să facă tot ce depinde de ei, pentru a salva patrupedele de la moarte. Aşa s-a întâmplat cu Yang Xiaoyun, de 65 de ani, care nu a stat prea mult pe gânduri şi a scos din buzunar 7.000 de yuani, adică aproximativ 1.000 de euro, ca să cumpere cei 100 de câini, a căror soartă era de a ajunge în oalele pregătite cu ocazia Festivalului Cărnii din Yulin, de pe 22 iunie, informează BFMTV.

Primele reacţii ale gestului pensionarei s-au făcut vizibile pe reţelele de socializare. Aici, au fost postate zeci de fotografii cu femeia milostivă, care a trebuit să parcurgă peste 2.000 de kilometri până în piaţa oraşului, unde animalele se aflau expuse în cuşti, înainte de a fi preparate sub formă de tocăniţă.

Anul acesta, mai mult ca oricând, "Festivalul cruzimii" din Yulin, cum i se mai spune, a stârnit multe proteste în rândul activiştilor pentru drepturile animalelor. Numeroşi sunt cei care susţin că animalele de companie nu sunt crescute de oameni pentru a fi mâncate. Mai mult decât atât, o parte dintre ei s-au deplasat în oraşul împricinat, cu scopul de a manifesta în timpul festivalului, cumpărând uneori câinii şi salvându-i astfel de la masacrare, aşa cum a făcut şi Yang Xiaoyun.

De cealaltă parte, localnicii au ţinut să specifice că aceşti câini nu sunt sacrificaţi într-un mod atât de crud, iar carnea lor este consumată împreună cu litchi. Ceea ce pare greu de înţeles pentru unii dintre noi este că autorităţile locale au încercat să se dezică de eveniment. "Locuitorii din Yulin au obiceiul de a se întâlni în grupuri pentru a manca litchi şi carne de câine, în timpul solstiţiului de vară". Ce spuneţi de mesajul de pe Sina Weibo, similar în #China reţelei Twitter, aparţinând biroului de informaţii al oraşului? După care ni se dă de înţeles că "Oraşul nu a organizat niciodată (oficial) un festival de carne canină" şi că "Yulin este un oraş deschis, tolerant şi civilizat". Apoi, ca să fie evitate confruntările de orice tip, autorităţile chineze i-au sfătuit pe vânzători să mascheze anunţurile referitoare la "carne de câine".
#caini comunitari

Cât despre generoasa sexagenară, aceasta ia in calcul să adaposteasca câinii achiziţionaţi la ea acasă, în Tianjin, o metropolă din nord-estul Chinei.