Cotidianul britanic Evening Standard a dat recent publicităţii o serie de date îngrijorătoare, legate de situaţia persoanelor fără adăpost din capitala Regatului Unit al Marii Britanii. Deşi raportul nu vizează în mod direct comunitatea românilor, cifrele sunt cât se poate de grăitoare în privinţa modului în care sunt nevoiţi sau aleg să trăiască mii dintre conaţionalii noştri. Mai exact, doar în Londra îşi duc zilnic existenţa, pe străzi, în jur de 1.400 de români fără adăpost. Aceste date arată aproape o dublare a numărului de români fără adăpost din Londra, faţă de anii anteriori. De asemenea, românii reprezintă comunitatea cu cei mai mulţi oameni ai străzii în Londra, imediat după britanici.

În capitala Angliei trăiesc în prezent 7.600 de "homeless", în creştere cu 16 la sută faţă de anul 2014. Mai mult de jumătate dintre aceştia sunt străini, o treime poposind la Londra din Europa Centrală şi de Est. Richard Blakeway, viceprimarul Londrei, a precizat pentru publicaţia amintită faptul că cei mai mulţi dintre oamenii străzii se află în această situaţie doar pentru o scurtă perioadă de timp. "Cei mai mulţi dintre ei fie îşi găsesc un adăpost la rude, prieteni sau de închiriat, fie se întorc în ţările din care provin. Oricum, toată această situaţie pune o presiune tot mai greu de suportat pe umerii serviciilor de asistenţă socială din Londra", a spus Richard Blakeway.

Autorităţile estimează că doar 2 la sută din oamenii străzii locuiesc în permanenţă fără un acoperiş deasupra capului. De asemenea, opt din zece homeless sunt bărbaţi. Problemele cu drogurile şi cu alcoolul, afecţiunile mintale sau diferitele boli cronice sunt mult mai întâlnite în rândul acestor categorii de oameni decât în populaţia generală. Şi delincvenţa este o problemă printre oamenii fără adăpost din Londra, unul din trei având deja experienţa închisorii. #Romani de pretutindeni #romani in UK

O bună parte a presei din #Marea Britanie este ostilă comunităţii de români aflaţi la muncă în această ţară. Această ostilitate se manifestă prin miile de articole în care românii sunt prezentaţi unidimensional, ca hoţi sau cerşetori. Prea puţine voci au prezentat şi contraexemplul românilor care au reuşit să-şi facă loc cu succes, prin profesionalism şi dăruire, în societatea engleză.