Pe 6 ianuarie 2014, la aproape un deceniu după ce a fost încoronată Miss Venezuela, actrița de telenovele Monica Spear și soțul său, britanicul Thomas Henry Berry, au fost uciși cu focuri de pistol, în mașina lor, în fața fiicei lor de 5 ani, care a fost și ea rănită, dar a scăpat cu viață. Monica Spear avea 29 de ani și se stabilise cu soțul său, cu 10 ani mai vârstnic, în Statele Unite, dar se afla în vacanță în țara natală.

După ce, în 2005 a fost declarată a cincea cea mai frumoasă femeie din lume, în cadrul concursului Miss Universe, Monica Spear a devenit actriță, jucând în 7 telenovele, începând cu El Disprecio (Disprețul). Ghinionul a făcut ca mașina cuplului Spear-Berry să facă pană pe autostradă. În timp ce așteptau ca aceasta să fie încărcată pe o platformă de tractare, cei doi și copilul lor au fost atacați pentru a fi jefuiți. Fiindcă victimele au ales să se adăpostească în mașină, închizând ușile, atacatorii - 10 adolescenți și tineri înarmați cu vârste cuprinse între 15 și 25 de ani au deschis focul. Cei doi adulți au fost împușcați mortal, iar fetița lor, Maya, a fost rănită în picior.

La două zile de la asasinat, șapte dintre atacatori au fost arestați. Ulterior au mai fost arestați și ceilalți trei. Până în prezent, 6 au fost condamnați, primind între patru și 26 de ani de închisoare. Procesele celorlalți patru sunt încă pe rol.

 Ieri a fost rândul lui Gerardo Jose Contreras Alvarez (25 de ani) să răspundă pentru faptele sale. Acesta a pledat vinovat și a colaborat cu organele de anchetă după arestare și a primit o sentință relativ blândă, egală vârstei sale, informează Daily Mail.

Tragedia din 6 ianuarie 2014 a devastat întreaga Venezuelă. La funeraliile Monicăi Spear au participat zeci de mii de persoane, iar haosul a fost atât de mare, încât a fost necesară întârzierea înhumării cu două ore.

Președintele Venezuelei, Nicolas Maduro le-a pus la dispoziție bunicilor Mayei un avion personal, cu care aceștia au fost transportați din Florida, unde locuiau, în Venezuela, pentru a putea avea grijă de nepoata lor. Fetița suferise un șoc și multă vreme i s-a ascuns faptul că părinții săi muriseră. #Crima