Pentru câteva zile Baltimore, un oraş de pe coasta de Est a Statelor Unite, a fost locul unor revolte contra poliţiei americane, odată ce protestatarii contra brutalităţii poliţiei au început să atace poliţiştii.

Protestele au început paşnic, însă au degenerat în violenţă odată cu implicarea găştilor din Baltimore, care arată în sine cât de gravă este situaţia. Pentru prima dată găşti rivale au hotărât să se unească cu scopul de a protesta faţă de violenţa poliţiei. Un număr de 24 de poliţişti au fost răniţi şi 19 clădiri vandalizate.

Guvernatorul din Maryland a declarat stare de urgenţă şi a chemat Garda Naţională pentru a calma spiritele. De asemenea, s-a impus o oră de stingere, în speranţa că protestele se vor potoli. Un protestatar a fost luat de Garda Naţională în faţa camerelor de filmat în timp ce încerca să vorbească cu jandarmii ce asigurau ordinea.

Revoltele din Baltimore au început după ce un tânăr de culoare, Freddy Gray, a fost arestat de poliţie. Nu s-a opus arestării şi a fost urcat într-o dubiţă. Aproximativ jumătate de oră mai târziu poliţia a chemat o ambulanţă, care l-a dus pe Freeddy la spital. Nu este clar ce s-a întâmplat în acea dubă, dar Freddy a murit la spital din cauza unei răni la coloană. Un alt lucru ciudat este faptul că distanța de la locul arestării până la secția de poliție este de 5 minute, iar polițiștii au ales o rută ocolitoare de 40 de minute. Majoritatea protestatarilor spun că acest ocol s-a făcut intenţionat, fiind o practică a poliţiei, care adesori pune un deţinut în spatele maşinii, legat cu cătuşe, fără centură de siguranţă şi conduce cât de agresiv poate pe o distanță mare. Acest lucru se întâmplă pentru a-l intimida pe deţinut.

El nu este primul bărbat afro-american care a murit din cauza brutalităţii poliţiei. Anul trecut, un băiat de 18 ani, Michael Brown, a fost ucis de un poliţist pentru că a furat ţigări. După moartea lui au existat numeroase proteste, Ferguson, oraşul unde s-a întâmplat totul devenind un nou câmp de bătălie contra rasismului şi brutalităţii poliţiei. 
Numeroase astfel de morţi nenecesare au ieşit la suprafaţă, putându-se observa un curent anti-rasism şi un mod abuziv de folosire a forţei din partea poliţiei americane. Bărbaţii negri sunt percepuţi ca o ameninţare şi în cazul arestării lor este folosită mai multă forţă decât în cazul celor albi, chiar dacă nu opun mai multă rezistenţă la arestrare. Dar problema nu ţine numai de rasă. Poliţia a arătăt în multe cazuri un comportament iresponsabil, argonant faţă de persoanele arestate şi civili.

Este clar în punctul acesta că moartea lui Freddy nu este un caz izolat şi că face parte dintr-un curent de discrimnare insituţională şi agresivitate pe care America trebuie să-l recunoască şi să-l repare. Rasismul este încă o problemă la aproape 50 de ani de la Martin Luther King. Câtă forţă este necesară pentru apărare şi câtă devine un abuz este o întrebare la care poliţia, guvernul şi societatea trebuie să răspundă sau ne vom trezi în situaţia ca cei care trebuie să ne apare vor deveni cei de care ne temem, lucru care s-a întâmplat deja în Ferguson sau în Baltimore.

Lucrurile s-au mai calmat în Baltimore după un weekend fără incidente. Ora de stingere a fost ridicată şi Garda Naţională se pregăteşte să plece. Şase dintre poliţiştii implicaţi în arestarea lui Freddy Gray au fost acuzaţi de neglijenţă, iar protestatarii aştepată rezultatul anchetei. Rămâne totuşi un gust amar atât pentru protestatari cât şi pentru poliţie, amândouă taberele având aceeaşi întrebare: Este ultima dată când se vor întâlni ? #SUA