Conform Associated Press, în localitatea Awaco din Texas multe străzi au fost aproape pustii după o răfuială între mai multe bande de motociclişti. Forţele de ordine şi organele de drept încearcă să păstreze ordinea în oraş după ce noaptea trecută a avut loc o confruntare armată între bandele rivale într-un restaurant, soldată cu moartea a nouă bikeri. Polițiștii se tem că violențele ar putea continua. 

Autoritățile au crescut măsurile de securitate pentru a potoli alte încercări posibile de activitate criminală în oraș, confruntarea de duminică lăsând, de asemenea, 18 motocicliști răniți în rândul combatanţilor, conform celor declarate de sergentul de poliţie Patrick Swanton. 

Violența a izbucnit după amiază, la un centru comercial aglomerat de-a lungul autostrăzii Interstate 35, după ce membrii a cel puțin cinci bande rivale s-au adunat la restaurantul Twin Peaks, a spus acelaşi Swanton. Concluziile preliminare indică faptul că disputa a izbucnit într-o baie, escaladând necontrolat pentru a se transforma într-un adevărat război cu cuțite și arme de foc ce au fost găsite în parcarea din faţa restaurantului în urma cercetărilor la faţa locului efectuate de poliție. 

"Am fost uimit că nu am avut civili nevinovați uciși sau răniți", a declarat Swanson. 

Interiorul restaurantului a fost presărat cu tuburi de gloanțe, cuțite, o mulțime de bâte, cadavre şi bălţi de sânge, a mai spus el. Autoritățile au fost nevoie să lucreze toată noaptea pentru a procesa probele de la locul faptei. Dintre cei 150-200 motociclişti care au fost în interiorul restaurantului în timpul schimbului de focuri, cel puțin 100 au fost reținuți, au declarat autoritățile. Nu este clar pe moment câţi dintre ei au fost arestați. 

Agenți de la FBI şi de la Biroului Federal de Alcool, Tutun, Arme de foc și Explozibili au venit în sprijinirea autorităților locale și au participat la anchetă. 

Incidentul survine într-un moment în care America este cuprinsă de o adevărată epidemie de proteste violente în Ferguson, New York, Atlanta, Boston și Las Vegas ca urmare a uciderilor suspecte din ultima vreme, atât în rândul civililor cât şi al poliţiştilor. Un lucru este cert: America este cuprinsă de o spirală a violenţei fără precedent căreia autorităţile încearcă să-i facă faţă.
#SUA #Politie #Arestari