Iată că după zeci de ani un mare secret iese la suprafaţă. Aflat pe patul de moarte, un fost agent al serviciilor CIA a trebuie să-şi descarce sufletul printr-o destăinuire incredibilă. Secretul acestuia este şocant, dar pe cât se poate de adevărat.

Cea mai frumoasă femeie a secolului XX a fost executată la ordinul CIA. Celebra actrită a Americii a fost omorâtă, nu a murit în urma consumului de droguri sau a unei supradoze de bărbiturice, aşa cum se credea până acum, scrie ediţiei online lovendal.ro.

Agentul Hodges Norman aflat pe patul de moarte s-a hotărât să se destăinuie, declarând că în timpul cât era angajat al celebrei agenţii CIA a dus la îndeplinire cu succes aproximativ 37 de crime primite din ordinul şefului său de atunci. Potrivit agentului, dintre cele 37 de crime comandate, uciderea celebrei actriţe Marilyn Monroe a constituit singură crimă făcută unei femei, în toate celelalte crime victimele erau barbaţi.

Agentul Hodges Norman are acum venerabila vârstă de 78 de ani şi simte că viaţa nu mai are ce să-i ofere, iar trecutul lui trebuie să fie oarecum cunoscut, cu toate că, a făcut toate relele din lume numai la ordinul şefului său, zis "Jimmy", pe numele său adevarat Hayworth James.

Mărturia agentului se rezumă la dezvăluirea că, pe atunci era trăgător de elită (lunetist), specialist în explozibil şi utilizarea otravei ca şi armă aducătoare de moarte.

Americanii sunt şocaţi de faptul că, după atâţia ani sunt nevoiţi să creadă în mărturia agentului muribund, deși, de nenumărate ori, s-au făcut speculaţii în acest sens, dar nimeni nu le-a putut demonstra niciodată. America era atunci "un punct sensibil şi vulnerabil" iar faptul că, în timp ce era binecunoscută tuturor idila preşedintelui Kennedy cu frumoasa actriţă, Marilyn Monroe a "sărit gardul" culcându-se cu duşmanul americanilor, Fidel Castro, omul ce era considerat cel mai de temut adversar al tuturor americanilor.

Agentul aflat pe patul de moarte declară cu responsabilitate şi mintea lucidă că: într-o zi a venit comandantul său şi i-a spus sec, "Ea va trebui să moară" şi că totul trebuia să pară o sinucidere. Cu regretul cuvenit, dar cu gândul că face un bine Americii, agentul a trecut la executarea ordinului. Planul crimei a fost gândit și pus la punct în detalii de el. Agentul îşi aminteşte, de parcă ar fi fost ieri, cum în noaptea de 5 august 1962, în jurului orei 01.00 a intrat în dormitorul lui Marilyn Monroe şi i-a făcut o injecţie (supradoză) de somnifere, stiind că victima era o mare consumatoare de Nembutal, un sedativ foarte puternic i-a fost fatal.

În urma mărturiei, agentul ne dezvăluie că nu a lucrat singur, iar din echipa "asasinilor"au făcut parte şi alți patru agenţi, colegi de-ai săi, numai că în ziua de astăzi nu mai este niciunul în viaţa să certifice toate cele destăinuite de el. #SUA #Crima