Mafia românească a pus stăpânire pe mai multe orașe din lume, printre care Torino, Amsterdam și Madrid. Unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai lumii interlope a fost Alexandru Sava Docmanov, considerat un rege al drogurilor, potrivit publicației evz.ro. Cu o ascensiune fulminantă, acesta reușea să aducă din America de Sud sute de kilograme de droguri, pe care le vindea în întreaga Europă (Ungaria, Italia, Franța, Polonia etc), unde avea rețele infracționale.

Prima țintă a grupării "Brigada"

Odată cu intrarea României în Uniunea Europeană, Italia a fost un obiectiv țintă pentru interlopii români, în special orașul Torino. Viorel Orza avea influență asupra unei comunități formate din 100.000 de români care locuiau în Torino. Când Orza a fost condamnat la închisoare pentru tentativă de omor, cel care a preluat conducerea a fost Eugen Păun. Gruparea purta numele "Brigada", iar membrii săi erau recunoscuți după tatuajul de pe corp.

Conflictele cu mafia albaneză

"Casa Transilvania" era o organizație care activa în spargeri de locuințe, furturi, proxenetism sau tâlhării. A pus stăpânire pe câteva orașe din Italia, generând numeroase conflicte cu mafia albaneză, ambele grupări luptând pentru supremația în estul Italiei.

Un alt lider mafiot deosebit de periculos a fost Clăparu, care și-a extins rețeaua în Spania și Italia. La Madrid, acesta coordona activități de proxenetism, furt, fraudă și alte infracțiuni. Din fericire, Clăparu a fost prins de către organele de poliție și condamnat la 3o de ani de închisoare.

În ultimii ani, mai multe românce care făceau parte din gruparea condusă de Adrian Negrei, un renumit interlop din Cluj-Napoca, au ajuns să se prostitueze în Olanda, Spania și Italia.

"Academia infractorilor" este o altă organizație de infractori, de curând anihilată de polițiștii români. Membrii grupării au săvârșit mai multe infracțiuni de tâlhărie în toată Europa. Hoții au produs pagube de 10 milioane de euro, obiectivele lor fiind magazinele de lux, potrivit publicației gazetaromanească.ro.

Infractorii erau bine organizați, comiteau un jaf în numai 60 de secunde, ei fiind antrenați după un cod pe care erau obligaţi să-l respecte. #romani in Italia #Interpol #Politie