Nu v-ați săturat de reclamele publicitare în care apar doar femei? Se pare că cineva se gândește și la bărbați: o companie care produce bere a avut o idee strălucită pentru a satisface bărbații din întreaga lume, Salta Beer, a reușit să facă o campanie publicitară inedită. Realizatorii ei au avut nevoie de câțiva jucători de rugby, care și-au pierdut câte un dinte în timpul meciurilor. Cei de la companie au oferit gratuit implanturi de dinți pentru acești jucători. Nimic neobișnuit până aici, partea interesantă vine atunci când sportivii află că implantul dentar este sub forma unui desfăcător de bere.

Medicul stomatolog care a făcut implantul este Sebastian Juri, iar cei trei sportivi care s-au alăturat acestei nebunii sunt Johnathan Batiga, Pablo Kwiczer și Uriel Santiago. Aceștia se declară foarte mulțumiți de funcția pe care o îndeplinește noua achiziție. Cei trei au fost filmați în reclama publicitară încă de pe masa cabinetului, până la finalizarea implantului, dar în clip mai apare și modul în care a fost realizat acest dinte "minune". La finalul reclamei se poate vedea bucuria bărbaților care încearcă imediat să desfacă o bere cu noul dinte.

Interesant este faptul că cei din conducerea companiei Salta Beer se temeau că nu o vor găsi doritori, dar ne întrebăm oare de ce aveau această temere? E ca și cum te-ai teme că un copil nu o să vrea să mănânce ciocolată. După ce au publicat anunțul, în care își făceau cunoscută nevoia de câțiva sportivi pentru implant, cei de la companie au fost surprinși atunci când au văzut că s-au arătat foarte mulți bărbați încântați să încerce inovația. Este greu de crezut că ar fi refuzat cineva această ofertă care, pe lângă faptul că îți acoperă un defect, te mai și ajută să îți desfaci berea singur. 

În final nu putem concluziona decât așa: cei de la companie au avut o campanie de succes și judecând lucrurile după imagini, bărbații se bucură nespus de ceea ce pot face noii dinți. Păcat că nu au făcut și cei din România o astfel de campanie, pentru că sigur erau și mai mulți doritori ca în străinătate.  #Romani de pretutindeni