În urmă cu mai puţin de trei săptămâni, un seism violent zguduia Nepalul, după aproape un secol de ”linişte” - ultimul #Cutremur de amploare se produsese aici în 1934. Specialiştii au suţinut atunci că este puţin probabil ca un alt cutremur să afecteze această ţară în perioada următoare, având în vedere cantitatea extraordinară de energie telurică degajată.

Şi, totuşi, astăzi în Nepal a avut loc un seism aproape la fel de puternic, ceea ce îi face pe mulţi să se întrebe dacă nu cumva aceste cutremure ”pe bandă rulantă” nu au o cauză naturală?

Coincidenţe bizare

Adepţii teoriilor conspiraţioniste susţin că astfel de cutremure sunt produse de americani, prin programul HAARP sau de ruşi, prin programul SURA.

Departe de a cădea în plasa unor asemenea teorii, nu putem totuşi să nu remarcăm o serie de aspecte contradictorii. Astfel, potrivit statisticilor, un cutremur de mare amploare are loc în Nepal o dată pe secol. Ultimul fusese înregistrat pe 15 ianuarie 1934, cu o magnitudine de 8 grade pe scara Richter. De atunci, s-a mai înregistrat un singur seism mai important, pe 21 august 1988 (6,9 Richter) - dar având epicentrul la 62 km adâncime. Cutremurul din 25 aprilie 2015 a avut o magnitudine de 7,8 pe scara Richter şi s-a produs la o adâncime de doar 15 km. Astăzi, un nou seism, de 7,3 grade pe scara Richter, s-a declanşat tot la o adâncime mică, de doar 18 km. Cu alte cuvinte, în Nepal s-au produs două seisme care n-au respectat nici adâncimea obişnuită, nici periodicitatea locală, lăsându-i astfel pe seismologi fără... replică.

Nu e singura situaţie în care apar astfel de anomalii. În Haiti, un seism de 7 grade pe scara Richter a făcut ravagii, în ianuarie 2010. Cum majoritatea seismelor din zona Caraibelor au epicentre de adâncime mare, cutremurul din Haiti contrazicea, din nou, regula. În plus, statisticile arătau că un seism puternic nu era de aşteptat în primele decenii ale acestui secol - periodicitatea seismelor haitiene fiind de circa o sută de ani (ultimele seisme de peste 7 grade au avut loc pe 18 octombrie 1751, 7 mai 1842 şi 4 august 1946). Şi totuşi, acest cutremur groaznic a lovit Haiti mult mai rapid decât preconizaseră seismologii.

Fulgerul nu loveşte de două ori în acelaşi loc. Cutremurul, da!

Similar par să fi stat lucrurile şi în Sumatra. Zona nu este una deosebit de activă din punct de vedere seismologic - cum este, de pildă, Japonia. Mai mult, majoritatea cutremurelor survenite aici au fost urmare a unor erupţii vulcanice puternice. Şi, totuşi, pe 26 decembrie 2004, un cutremur de 9,1 grade pe scara Richter a zguduit regiunea - a fost al treilea cel mai mare cutremur înregistrat vreodată de seismografe şi cel mai lung din toate timpurile, cu o durată de aproape 10 minute. Lumea a fost şocată, pentru că ultimul mare cutremur ”natural”, adică nedeclanşat de o erupţie vulcanică avusese loc, în zonă, pe 1 februarie 1938: un seism de 8,4 pe scara Richter. Nimeni nu s-ar fi aşteptat, având în vedere colosala degajare de energie telurică, la un alt seism în Sumatra, în următoarele decenii. Peste doar câteva săptămâni, însă, un alt cutremur, de 8,6 grade pe scara Richter, a lovit exact aceeaşi regiune, producându-se cu o precizie de-a dreptul suspectă, la aceeaşi adâncime: 30 km. Asemănările cu ceea ce se întâmplă în ultimele săptămâni în Nepal sunt frapante, dar vă lăsăm pe dumneavoastră să trageţi concluziile şi să răspundeţi la întrebarea: se joacă, oare, cineva, de-a cutremurele pe planetă? Şi, dacă da, de ce? #Mister #Dezastru natural