Potrivit exit-poll-urilor, Partidul Conservator este câştigătorul scrutinului de ieri din Marea Britanie, pe locul secund clasându-se laburiştii. UKIP, partidul ce a militat puternic împotriva imigranţilor a obţinut doar două mandate.


Cel mai probabil, conservatorii vor primi 316 locuri în viitorul Parlament. Laburiştii lui Ed Miliband ar primi 239, în timp ce SNP-Partidul Naţional Scoţian, cel responsabil de organizarea unui scrutin ce viza ieşirea Scoţiei din componenţa Marii Britanii, va primi 58 de fotolii. Pentru scoţieni este o victorie uriaşă, având în vedere că practic ar avea de nouă ori mai multe locuri în Parlamentul Britanic, comparativ cu 2010. Liberal-Democraţii vor fi şi ei prezenţi în Parlament, prin zece reprezentanţi, faţă de 56, cât aveau până acum.


De asemenea, Plaid Cymru, partidul Naţionalist din Ţara Galilor va ocupa patru fotolii de parlamentar.
Chiar dacă, cel mai probabil, David Cameron va rămâne în continuare în fruntea Guvernului britanic, partidul său nu a reuşit să atingă pragul majorităţii parlamentare, pentru acest deziderat Conservatorii având nevoie de 326 de mandate. Pentru a putea forma guvernul, cel mai probabil, Cameron se va baza pe sprijinul liberal-democraţilor.

Alegerile din Marea Britanie au o dublă semnificaţe pentru români. Pe de o parte, conaţionalii noştri stabiliţi în Albion au scăpat, cel puţin momentan de pericolul reprezentat de UKIP, care promisese că va încerca să limiteze pe cât posibil imigraţia. Pe de altă parte, din punctul de vedere al românilor rămaşi acasă, victoria conservatorilor ar putea însemna o ieşire a Regatului Unit din Uniunea Europeană. De altfel, potrivit lui David Cameron, în anul 2017 ar urma să aibă loc un referendum, care să stabilească dacă britanicii vor rămâne sau nu în UE.

Potrivit actualului şi totodată viitorului premier britanic, rămânerea Angliei în Uniunea Europeană depinde de capacitatea de a se reforma a acesteia din urmă.

La scrutinul de ieri au fost prezenţi peste 45 de milioane de alegători, de pe întreg cuprinsul Regatului Unit.
#Uniunea Europeana #romani in UK #Alegeri locale 2016