Agenţia rusească Roskomnadzor, care se ocupă cu cenzura in mediul online, a decis să interzică postarea pe internet a oricărui meme în care o persoană apare într-o "ipostază contrară personalităţii sale."

Astfel postarea pe internet a unor meme celebre ca Sad Putin sau Sad Keanu va fi ilegală. Astfel, poze cu Vladimir Putin (în special) sau cu oricare altă celebritate nu vor mai putea fi folosite drept meme pe internet. Decizia care impune un control şi mai mare a mediului online, face parte dintr-un set mai mare de legi ce au ca scop cenzurarea mediului online.

Decizia a fost luată în urma unui proces intentat de către cântăreţul rus Valeri Syutkin împotriva unui website de cultură. Acesta a dat în judecată website-ul pentru că a postat o poză cu el pe care erau scrise câteva versuri vulgare aparţinând unui alt cântăreţ. Judecătorul i-a dat câştig de cauză cântăreţului iar noua lege a fost imediat adoptată de către Roskomnadzor.

Actualele legi ale cenzurei fac ilegală orice poză sau website care parodiază o persoanalitate. Anunţul oficial declară că memele de pe internet lezează imaginea, onoarea şi demnitatea unei persoane publice. Agenţia de cenzură Roskomnadzor, pe lângă faptul că poate adopta legi, are posibilitatea de a da în judecată diverse publicaţii online. Siteurile care parodiază o personalitate vor trebui să şteargă poza sau materialul "ofensator", riscând altfel să fie blocate în întreaga ţară.

Agenţia Roskomnadzor a fost creată în urmă cu trei ani şi este însărcinată cu supravegherea mass mediei. Agenţia a interzis un număr considerabil de website-uri şi a fost deosebit de coercitivă în timpul crizei din Crimea, când a restricţionat accesul la mai multe bloguri aparţinând unor activişti ucrainieni.

În ultimii ani, Rusia a depus eforturi din ce în ce mai mari pentru a cenzura mediul online. Aceste decizii controverstae au ridicat numeroase semne de întrebare asupra libertăţii de expresie din #Rusia. Această decizie nu pare să fie ultima de acest fel pe care Rusia o va adopta. #Vladimir Putin