Medicii se înclină, plecându-şi corpurile în faţa cadavrului unui copil chinez de doar 11 ani. Cu toate echipamentele medicale şi cu toate eforturile depuse de medici, pentru Yaoyi Liang, un băiat chinez de 11 ani care a murit în iunie anul trecut, nu s-a mai putut face nimic; acesta a luat decizia, înainte de a muri, să-şi doneze majoritatea dintre organe, altor copii care aveau nevoie de ele, un gest care a atins coarda sensibilă medicilor şi a asistentelor, aceştia înclinându-se toţi în faţa corpului fără viaţă al băiatului.

Imaginea este puternică, aceasta reușind să fie pe prima pagină a ziarelor în această săptămâna, după ce a fost publicată prima dată de către ziarul ''China Daily''. Datorită acestei zile şi datorită acestui caz, am cunoscut povestea lui Lianhg Yaoyi, un copil din Shenzhen (China), care a murit de cancer la creier. Acestuia i-a fost detectată boala în urmă cu doi ani, ceea ce l-a împiedicat să participe regulat la şcoală şi la diferite cursuri pe care le urma, cu toate că băiatul a fost unul dintre elevii cu cele mai remarcabile rezultate din clasa sa.

Yaoyi a arătat o remarcabilă maturitate şi generozitate, lăsând perplex chiar şi personalul medical. Când doctorii au spus că nu mai pot face nimic pentru ca el să se vindece, Yaoyi a decis să doneze toate organele pentru alţi copii suferinzi, astfel încât acestea au ajuns la cei care au nevoie de ele. Astfel, trei persoane o să-şi recapete sănătatea, după acest gest al băiatului. Când şi-a pierdut conştiinţa, băiatul a fost dus în sala de operaţie pentru a i se recolta ficatul şi rinichii

Mama lui a explicat printr-un comunicat de presă, ziarului britanic ''The Mirror'', că micuţul a vrut să-şi doneze organele pentru că "acesta este un alt mod de a rămâne în viaţă." În plus, mama lui a menționat că Liang a spus: "Nu sunt mulţi oameni care fac lucruri extraordinare în lume. Eu doresc să fac ceva bun şi vreau să fiu un băiat bun până la finalul zilelor mele". Şi cu gestul sau a arătat întregii lumi că a făcut ceva excepţional.