De un numar foarte mare de ani, Afganistanul este cunoscut pe intreg mapamondul ca fiind o tara in care razboiul nu mai are sfarsit. Lupte zilnice, atentate, #terorism, actiuni care nu fac decat sa creasca in fiecare zi numarul de victime. Este o tara extrem de periculoasa, care pana acum nu a reusit sa isi gaseasca un leac abil de a aduce o pace de care este atat de mult nevoie.

Recent, noi atacuri au avut loc intr-o importanta rededinta a tarii. In localitatea Jalalabad au decedat 36 de persoane in urma unui atac cu bomba, iar alte peste 110 de persoane au fost ranite. Totul s-a petrecut din pricina unui atac sinucigas cu bomba, explozia fiind declansata langa o multime de oameni care se aflau la coada la bancomatul unei banci, pentru a-si incasa salariile.

Jalalabad este un oras, resedinta de judet, aflat in apropierea granitei cu Pakistanul. Insa dupa cum se vede, chiar daca este o localitate de granita, securitatea nu poate fi asigurata pentru cetateni, nici macar in miezul zilei. Oricand si la orice pas pericolul este prezent.

Atentatul a fost revendicat de catre un membru al ISIS. Generalul de politie al provinciei, Nangarhar, Fazel Ahmad Sherzad, a declarat urmatoarele: explozia "a fost foarte puternica si a distrus multe magazine si birouri. Atacatorul, care conducea o motocicleta, si-a detonat explozibilul cand salariatii militari si civili asteptau sa isi primeasca salariile de la banca".

Doctorul Najibullah Kamawal a declarant pentru postul NBC News faptul ca Spitalul Provincial (judetean) din Jalalabad a primit peste 150 de persoane ranite, declarandu-se depasit de situatie, in special din cauza lipsei de sange, atat de necesar in aceasta situatie.

Dupa revendicarea atacului de catre ISIS, reprezentantii talibanilor au transmis un mesaj din care reiese faptul ca ei nu au avut nicio implicare in aceasta actiune, condamnand totodata crima realizata impotriva civililor.

La scurt timp, a mai fost raportat un alt atac cu bomba, in aceeasi localitate, insa din fericire, nu a fost nicio victima.

Speranta cetatenilor tarii se afla tot in tarile occidentale, singure capabile prin pregatirea si dotarea net superioara a fortelor sale armate, sa tina piept unor astfel de atacuri teroriste. Populatia civila trebuie sa fie protejata, este o declaratie corecta si acceptata de catre autoritati, dar care pana acum nu a putut sa fie adusa la indeplinire in totalitate. #NATO