Ideologia panslavismului este reprezentată în special în contextul sud-est european. Panslavizmul nu a fost o ideologie care s-a aplicat simplu și a terminat misiunea sa într-un moment anume, dar ca ideologie s-a transformat și potrivit cu evenimentele politice după scopul, timpul și nevoiile pe care le-au avut cercuri anume de la Belgrad, Moscova și nu numai. El a fost imspirat la început într-adevăr de romantismul politic și liberalismul general ,în care Europa începuse să trăiască după Revoluția franceză, dar indiferent de acest lucru, s-a schimbat în prim-plan ca proiect de hegemonie nu numai rusă. 
Panslavismul a fost amintit încă din secolul 17 de către preotul croat Juraj Krizaniç. Krizaniç servea ca preot, în special în Polonia, predicând asupra asupra unității politice și culturale slave sub protecția țarului rus. Era un timp când Rusia încerca totuși să se apropie de Europa în aspecte ale culturiii politice, inspirate mai înainte din timpul lui Petre cel Mare și când aceasta începuse să se extindă către vest și sud în zona Transcaucaziei. Având în vedere faptul că #Rusia era singurul stat slav independent (exceptând Muntenegrul și Statul liber al Cracoviei), mulți intelectuali slavi se vor uita către aceasta ca fiind protectorul și unificatorul politic slav. Evenimentul care i-a dat viață panslavismului ca ideologie activă politică a fost Congresul din Praga (pe atunci în provincia habsburgică a Poloniei) din anul 1948. La acest congres panslav au luat parte și panslaviști din Rusia și țările balcanice și în special domina ideologia de stânga, care totodată crescuse sentimentele antiimperiale față de Viena. 
Scopul panslavist asupra unificării politice statale a tuturor popoarelor slave ascundea câteva dimensiuni politice sponsorizate de Moscova oficială țaristă și mai apoi sovietică. Viziunea panslavismului  prevedea “patronatul” rus asupra teritoriilor strategice, care s-ar fi acoperit prin formarea statelor noi slave; mai târziu, prin unirea slavilor într-un stat și a delimitării teritoriale maximaliste care ar fi asigurat deschiderea rusă la mările calde, Egeea, Adriatică, Mediterană, incluzând controlul complet al Istanbulului cu strâmtorile strategice ale Bosforului și Dardanelelor.  Aceasta era de o importanță strategică pentru Rusia

O altă dimensiune avea de-a face în special cu Europa Sud-Estică și combina slavismul cu ortodoxismul ca ideologie și religie, astfel având ca scop al acțiunii nu numai includerea spațiilor etnice neslave, ci și proiectarea supremației slavilor ortodocși asupra altor confesiuni, lucru care va duce la formarea Regatului Sârbo-Croat. Această dimensiune s-a exprimat în special prin formularea planului Narçetanije în 1844 de către ministrul de externe sârb Ilija Garasnin, prin care Serbia trebuia să se extindă la Marea Adriatică.

Cunoscând caracterul planurilor panslaviste, în special legăturile "istorice" ruso-sârbe, apropierea tot mai mare a Serbiei față de Rusia din zilele noastre cât și dimensiunea actuală expansionistă rusă din Crimeea, ar trebui să ne gândim dacă România nu se află din nou între ciocanul rus și nicovala sud-slavă.