In contextul in care agresiunea Federatiei Ruse din Ucraina si relatiile dintre Occident si Rusia se inrautatesc, NATO isi suplimenteaza prezenta militara in Romania. Dar nu doar in Romania, ci in toate statele NATO care formeaza granita estica a aliantei. Statele Unite au trimis in Romania, pe langa alte forte militare, 11 avioane A-10, supranumite "vanatoarele de tancuri".

Oricine trece prin Campia Turzii le poate vedea pe aerodromul militar de la baza militara din zona Campiei Turzii. NATO isi creste prezenta militara in statele din flancul estic al aliantei deoarece aceste state, fiind constiente de agresiunea Rusiei din Ucraina, au cerut asigurari de securitate din partea NATO.

Statele baltice si Polonia au fost printre primele tari care, dupa ce au constientizat pericolul pe care-l reprezinta Federatia Rusa, au cerut suplimentarea fortelor NATO in estul Europei. Faptul ca NATO isi suplimenteaza fortele in estul Europei nu este bine vazut de leadership-ul de la Kremlin. Nu cu mult timp in urma, un oficial rus a declarat ca daca fortele NATO isi cresc prezenta in Romania, aceasta va deveni automat o tinta a Federatiei Ruse.

De asemenea, acest a declarat si faptul ca Rusia lucreaza deja la instalarea unor capacitati de atac in Crimeea. In 2016 Romania va gazdui pe teritoriul sau un comandament de reactie rapida al NATO. Kremlinul a avertizat deja Romania ca daca acel centru va fi implementat Romania poate fi o tinta a rachetelor nucleare rusesti. Nu este exclus ca in cazul in care agresiunea Federatiei Ruse din Ucraina continua mai multe forte NATO sa fie stationate in Romania.

Totusi, Moscova ne-a obisnuit de-a lungul timpului cu tot felul de amenintari, niciuna dintre acestea concretizandu-se. Cu cat vor fi masate mai multe forte NATO in Romania cu atat mai mult Romania va fi mai securizata dar, in acelasi timp, va deveni si o tinta din ce in ce mai importanta pentru rachetele nucleare rusesti.

Tot in 2016 va fi finalizat si scutul anti-racheta de la Deveselu, astfel Romania va fi protejata in cazul in care va fi atacata cu rachete balistice.