Salem Hajdarovac nu a dormit o săptămâna, când a aflat că magazinul sau a primit onoarea să sculpteze un scaun special pentru Papa Francisco care va fi folosit în timpul vizitei sale în Bosnia
Hajdarovac, de 61 de ani, şi fiul sau Edin, de 33 de ani, ambii musulmani practicanţi, au început să lucreze scaunul Papei, luni, în atelierul lor mic din oraşul Zavidovici în centrul Bosniei. 
Şi-au suspendat toate comenzile pentru a produce scaunul perfect pentru data de 6 iunie când Papa va lua masa cu Saraievo că să-şi intensifice eforturile acestora de frăţie într-o ţară sfâşiată de război şi asta de două decenii în urmă când s-a început războiul sfâşietor în care foarte mulţi şi-au pierdut viaţa nevinovaţi. 
Timp de decenii, magazinul a sculptat suveniruri religioase pentru vizitatorii catolici care veneau la altarul Medjugorje şi au făcut decoraţiuni pentru biserici şi moschei, dar artizanii văd scaunul Papei ca punct culminant al carierei sale. 
"Acest lucru mă face extrem de fericit, pentru că ceea ce face preşedintele este pentru o persoană foarte importantă în întreagă lume", a declarat Edin Hajdarovac Associated Press. 
Designul scaunului este un secret. Tot ce a arătat este că va fi folosit lemn de nuc şi va fi decorat cu diverse simboluri religioase, cum ar fi stema Papei şi embleme ale celor trei catedrale bosniace. 
Preotul Miro Beşlic a convins pe credincioşi pentru a finanţa achiziţia de material. Dar Hajdarovac nu taxează pentru sculptură aceslui scaun pentru Papa, acesta declarând că va fi o onoare pentru el să facă asta. 
"Întreagă ţară este în criză economică, dar odată ce oameni înţeleg că este vorba despre Papa, apoi acceptă ideea", a declarat Beşlic AP. 
Mulţi bosniaci, inclusiv musulmani, catolici şi ortodocşi sârbi creştini, îl vor vedea pe Papa Francisco că un Papa demn, similar cu sentimentele pe care le aveau pentru Papa Ioan Paul al II-lea, care este văzut că un campion de cooperare între diferitele credinţe religioase şi pace. O statuie a Papei Ioan Paul al ÎI-lea decorează o piaţă din centrul oraşului Sarajevo.