Pentagonul va lua in considerare cheltuirea a catorva miliarde de dolari pe trei noi avioane Boeing 747, care ar putea fi utilizate ca Air Force One, binecunoscuta aeronava care il transporta pe presedintele Statelor Unite ale Americii.

Conform cu CBS News, actuala flota Air Force One a "imbatranit" si oficialii armatei americane sustin ca este timpul ca o noua generatie de aparate de zbor, mai performante, sa transporte viitorii ofiteri de rang inalt. "Avem o echipa destul de buna, care lucreaza la asta", sustine colonelul aviator Amy McCain, responsabil cu inlocuirea avionului Air Force One. Echipa lui McCain si-a marit numarul la 80 de persoane, de la 20 cate erau anul trecut. In scurt timp, numarul de membri al echipei se va mari, spectaculos, la 100.

Documentele bugetare oficiale arata ca sefii armatei au solicitat Congresului 102 milioane de dolari, in acest an, pentru a cumpara noile avioane, mai performante, estimandu-se o crestere suplimentara a acestei sume pana la mai mult de 3 miliarde de dolari, in urmatorii 5 ani. In aceste cifre, nu sunt inclusi ultimii trei ani ai acestui proiect, relateaza CBS News.

Au aparut insa, deja, intrebari legate de contribuabilii americani, daca acestia isi pot permite sa cumpere un nou avion de transport al presedintelui si suitei sale.

"Avionul actual al presedintelui este singura aeronava de tip 747-200 care a ramas functionala, in Statele Unite. Ne costa mult timp si bani pentru a-l mentine in stare operationala, asa ca, pe termen lung, este o mai buna investitie daca il vom inlocui, decat daca vom hotarî sa-l mentinem operational. Prioritatea noastra este o aeronava accesibila, care poate indeplini toate cerintele prezidentiale. Vom cumpara pana la 3 avioane, pentru a avea 2 disponibile, la un moment dat, pentru presedinte", a relatat McCain.

Air Force se asteapta sa semneze primul contract cu Boeing undeva in cursul anului 2015, pentru urmatorul Air Force One, primul zbor al acestui nou avion prezidential fiind estimat in 2023. #SUA