Ambasadorul Stateleor Unite la OSCE ( Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa ), Daniel Baer, printr-un comunicat, a declarat ca Statele Unite doresc misiune OSCE in Crimeea. De asemenea, acesta a precizat si faptul ca pentru implementarea completa a acordului de la Minsk, toate partile trebuie sa respecte prevederile acordului.

In luna martie a anului trecut, Federatia Rusa a anexat Crimeea prin intermediul unui referendum. Statele Unite si Uniunea Europeana sustin ca referendumul a fost nelegal si ca un referendum facut sub prezenta militara nu este unul corect.

Totusi, Occidentul nu recunoaste ca Crimeea a fost anexata la Federatia Rusa. Tocmai de aceea, ambasadorul Statelor Unite la OSCE a cerut ca observatori OSCE sa fie trimisi si in Crimeea, pentru ca Crimeea, in conceptia Occdentului, este in continuare parte a Ucrainei.

De asemenea, jurnalistii independenti din Crimeea au facut publice informatii potrivit carora Federatia Rusa efectueaza un amplu proces de controlare a presei libere. Jurnalistii independenti din Crimeea, care se opun autoritatiilor ruse, au declarat ca exista cazuri, care nu sunt putine, cu jurnalisti intimidati, bauti sau chiar ucisi.

La ora actuala misiunea OSCE este doar in estul Ucrainei, doar in zona de conflict. Cererea ambasadorului american la OSCE nu poate fi indeplinita deoarece Federatia Rusa nu va permite ca observatorii OSCE sa intre in Crimeea. In momentul de fata mandatul OSCE in estul Ucrainei a fost prelungit pana in 31 martie 2016, ceea ce inseamna ca conflictul din estul Ucrainei va mai dura, cel putin un an.

La inceputul acestei saptamani numarul observatorilor OSCE in Ucraina a fost suplimentat de la 459 la o mie de observatori. Pana la inceputul acestei luni, potrivit Organizatiei Natiunilor Unite, peste 6000 de oameni si-au pierdut viata in conflictul din estul Ucrainei. Pe langa acest numar, alte doua milioane de oameni au nevoie urgenta de ajutor umanitar. La ora actuala nu sunt semne ca conflictul s-ar opri, ceea ce poate face ca numarul mortilor sa creasca si mai mult. #Rusia #SUA