De curand, Vladimir Putin a reaparut in public, ceea ce a dus la incetarea speculatiilor din ultima vreme, legate de disparitia sa si de motivele acesteia. Vladimir Putin a dat mai intai ordine, apoi a aparut. S-a estimat ca aceasta a dat un nou imbold miscarilor proruse din estul Ucrainei, in ciuda armistitiului de la Minsk. In acest timp, diplomatia de la Moscova se pregateste de sarbatorirea infrangerii Germaniei naziste. In acest an, se implinesc 70 de ani. Cum in #Rusia, ca si in celelalte state europene, luna aprilie este dedicata sarbatorii Sfintelor Pasti, organizatorii se pregatesc inca de acum.

Tototodata, la 9 mai 1950, deci acum 65 de ani, Robert Schumann, ministru de externe al Frantei publica celebra Declaratie, care punea bazele Uniunii Europene de azi.

Totusi, ne intrebam, dincolo de semnificatia istorica a zilei, cum am putea, vedea ca stire in conditiile de azi, aceasta sarbatoare? Vor fi Europa si Federatia Rusa, fiecare cu sarbatoarea ei?

La anul, in Polonia va fi un Summit NATO. Vizita presedintelui roman Klaus Iohannis, discutiile sale cu seful statului polonez au adus in discutie necesitatea cooperarii romano-poloneze, in cadrul NATO, ca bastion impotriva extinderii conflictului din Ucraina.

Germania a inceput sa tatoneze terenul pentru regandirea mai vechii conceptii politice "Mitteleuropa". Germania, ca stat aflat practic intr-o pozitie centrala, fara granite naturale pronuntate, are nevoie de forta aliatilor, asa cum a gandit in veacul XIX, Otto von Bismarck. De aceea, spatiul Cehiei, Slovaciei, Austriei, Ungariei, Poloniei, Romaniei, astazi membre ale NATO ar trebui sa fie "o Europa de Mijloc -Mitteleuropa" de tipul celei incercate de strategii germani si austrieci in secolul XIX.

Ramane deschisa, ca si pana acum problema Balcanilor si cea a Orientului Apropiat. Grecia e in dispute cu Germania, Bulgaria si spatiul ex-iugoslav sunt divizate, iar Turcia si Ciprul privesc deopotriva la Europa, dar si la Rusia.

Practic, la 9 mai 1945, s-a sarbatorit infrangerea Germaniei naziste. Sarbatoarea a reprezentat o arma propagandistica in mana URSS si acum a Federatiei Ruse. Azi, Germania tinde sa coalizeze economic si strategic Europa sub obladuirea Statelor Unite ale Americii, care au lasat, cu bunavointa Marii Britanii, jumatate de Europa lui Stalin si fostei URSS. O Europa, pe care #Uniunea Europeana a integrat-o partial (exceptie cateva republici ex-iugoslave si Turcia) si pe care NATO face eforturi sa o pastreze.

Raceala pe care canalele de stiri din lume o atribuie multor lideri occidentali, care e posibil sa refuze invitatiile Moscovei, poate sa insemne faptul ca Europa considera ca, dupa 70 de ani e nevoie de altceva. De o repozitionare in raport cu Rusia, care, la randul ei priveste 9 mai drept un simbol, menit sa arate rusilor si satelitilor Federatiei Ruse ca se poate reedita tot ce a fost acum 70 de ani.

Ne aducem aminte de boicoturile - american la Moscova (1980) si sovietic la Los Angeles (1984), la Jocurile Olimpice. Federatia Rusa si Statele Unite isi reanalizeaza pozitia. Ambele state nu doresc explicit conflictul, dar se pregatesc de el. Amploarea crizei diplomatice se va vedea cu siguranta la 9 mai 2015. Au ramas cam trei saptamani pana atunci.