Dacă te uiți pe #Facebook zilele astea, te ia amețeala. Unii înjură anumiți politicieni, alții înjura pe cei ce au mai rămas, adică partea de politicieni care a scăpat de înjurături, pentru că, în final, toți sunt bălăcăriți.

Se folosesc expresii pornografice, imagini oribile, referitor la orice și la oricine te calcă pe nervi pe tine ca individ. Nu mai vorbesc de greșelile gramaticale sau de ortografie. Ele sunt la ordinea zilei şi vin la pachet cu restul.

Libertatea de exprimare prost înțeleasă, se pare că ne dă dreptul să afirmăm orice despre oricine. Dacă ar fi taxate aceste deviații de la comportamentul și limbajul civilizat, cu amenzi concrete care să usture la buzunar, nu cred că s-ar mai încumeta să umple Facebook-ul de mizerii nimeni, dar asta e altă poveste.

Anunțuri
Anunțuri

Cei în măsură sunt obligați să găsească soluții. O cascadă de vorbe urâte și injurii a căzut și asupra primarului Capitalei, care de 2 decembrie voia să amplaseze fix în Piața Victoriei Tărgul de Craciun. Sau, mă rog, unul dintre ele, fiind mai multe târguri de Crăciun amenajate în București.

E drept că în împrejurările respective, în care protestatarii depuseseră deja la Primaria Capitalei, cerere de organizare a mitingului în Piața Victoriei și în care existau manifestanți care de câteva zile îşi exprimau pașnic punctul de vedere, putea oricine să anticipeze că va ieși cu scântei tentativa de amplasare a târgului de Craciun fix acolo.

Oamenii prezenți la manifestații au demontat schelele amplaste deja de muncitori pentru tărgul de Crăciun şi au intervenit jandarmii care, în opinia doamnei Firea, nu și-au făcut datoria.

Anunțuri

Drept pentru care a sesizat pe ministrul Carmen Dan. Pe de altă parte, a devenit virală o fotografie cu o doamna din grupul de manifestanți, ținută de-o parte și de alta de câte un jandarm, târâtă aproape către dubă probabil și amendată cu 7000 ron.

Ce ar fi vrut doamna primar PSD, ca toți manifestanții să primească amenzi și să fie bruscați?

Nu e corect să înjuri primarul Capitalei, cum nu este corect să îl înjuri pe Președinte, cum nu este bine să înjuri pe oricine, dar, la urma urmei, te întrebi, cum vedea doamna Firea un Târg de Crăciun în Piața Victoriei în împrejurările respective? Era ca și cum cei care manifestează sunt o cantitate neglijabilă, iar noi, ''cei importanți'' ne vedem de ale noastre.

Și chiar dacă, prin absurd, ar fi fost așa, contează glasul fiecaruia. Libera exprimare care este un drept pe care orice cetățean îl are de a-și spune opinia, opinia nu libertatea de a arunca cu invective în cine nu îți convine.

Sesizând pe ministrul Carmen Dan despre incidentele din Piața Victoriei, primarul Capitalei dă de înțeles că în continuare nu realizează situatia.

Nu poti să bagi oamenilor pe găt voința ta, chiar dacă ești PSD învingător în alegeri și soție de primar de Voluntari (de ani de zile el, primar, nu tu sotie). #Minister