Portretul omului cu ochi de sticlă sau o pagina de jurnal scrisă într-o etapă a vieții mele în care îmi contopeam sentimentele de frustrare, indignare, confuzie și poate o doză nesemnificativă de neînțelegere a lumii din jur, într-o dispoziție inertă de obscuritate. Mediul ambiant mi se părea o adunatură de nesemnificativ şi nimic nu reuşea să mă anime în vreun fel.

Era o după-amiază rece și ploioasa de februarie, în care viața amorțise în ascunzișurile ei, pătrunsă de frigul iernii ce încă își făcea simțită prezența, refuzând parcă să lase primăverii oportunitatea de a-și împraștia talentul multicolor peste pământul zgribulit.

Anunțuri
Anunțuri

Dar asta este interesant la anotimpuri. Odată cu venirea lor, ele nu se instalează doar în afara corpului uman, ci ne cuprind toată ființa cu sentimente și trăiri specifice. Fiecare anotimp își lasă amprenta asupra noastră, iar succesiunea lor duce la un tumult de trăiri, amintiri, simțiri. Ne aducem aminte de fiecare în mod diferit și devenim altă persoană odată cu trecerea timpului.

Asemenea anotimpurilor, oamenii trec prin viața noastră, lăsând amprente mai mult sau mai puțin adânci în subconștient. Felul în care apar, ceea ce înseamnă pentru noi și felul în care pleacă din viața noastră, ne lasă o amintire frumoasă sau dureroasă, după caz. Dar un lucru este cert, fiecare om ne schimbă. Fără să vrem, facem parte dintr-o lume în care valorile morale au decăzut odată cu alinierea standardelor de “perfecțiune” impuse de oameni.

Anunțuri

Purtăm o luptă continuă pentru a deveni ceea ce alții vor ca noi să fim, uitând de fapt esența identității proprii.

Și totuși, de ce ne lăsăm influențați de părerile celorlalti? Suntem ființe umane, cu sentimente și trăiri proprii. Simțim fiecare cuvânt, fiecare expresie de pe chipul celorlalți și ne ascundem gândurile după o mască, în speranța de a ne salva sufletul de ura și răutatea celor din jur. Pentru că oamenii sunt răi. Plini de invidie, gelozie, ură, îngâmfare, au uitat ce inseamna să fii om, ce înseamnă să iubesti, să te bucuri de viață, de lucruri simple și s-au indreptat toți spre idealurile impuse de societate. În urma lor, lasă suflete zdrobite de cuvinte urâte, de jigniri și apostrofări ce au intrat în vocabularul nostru și, fiind atât de obișnuiți să le folosim, uităm de semnificația lor. Nu ne gândim ce simte cel de lângă noi atunci cand îi aruncam ploaia de adjective precum : săracule, urâtule, grasule, etc. Nu ne pasă de ceea ce simte aceea persoană, și nu remarcăm durerea lui.

Anunțuri

Remarcăm doar faptul că s-a schimbat. Și de multe ori, devine cineva atât de diferit de cine era, încât nu îl putem recunoaște.

Pentru că asta fac oamenii: mutilează sufletele fraților lor, până se produce schimbarea acestora, până se aliniază la standardele impuse, până își pun masca falsității, ascunzându-și sentimentele sub minciuni. Nimeni nu știe câtă durere simte o persoană ce trece prin acest proces. Pentru că odată ce intri în ciclul schimbării, îți pierzi identitatea, unicitatea, sufletul devine imun și capătă dimensiuni tragice ale vieții. Devenim o stereotipie a societății, clone ale simetriei impuse, uităm cine suntem și ne îngropăm mutilarea sufletelor sub maști cu zâmbet.

Am realizat că fiecare cuvânt spus, fiecare remarcă, fiecare gest și fiecare grimasă, își pune amprenta asupra celui de lângă noi. Îi distrugem sufletul prin cuvinte, îi distrugem unicitatea, iar prin părerile noastre dovedim înca o dată că a fi om poate fi mai tragic decât orice. Avem capacitatea de a schimba oameni și de cele mai multe ori, alegem conștient sau nu, să o facem într-un mod negativ.

Mi-am continuat după-amiază privind pe fereastra pe care se prelingeau stropi de ploaie ce parcă duceau durerea condiției umane odată cu contopirea lor cu pământul, urmărind oamenii ce se grăbeau pe străzi, măștile cu zămbet în spatele cărora se ascund fel și fel de povești. #beyou #cumsafiitu