Promisiuni. Există o vorbă, care spune "promisiunea este mai grea ca datoria". Foarte adevărat având în vedere că oamenii fac și se bazează pe promisiuni. Copii sunt cei mai fericiți atunci când cei din #familie, le promit câte ceva și tot ei, sunt cei mai afectați atunci când promisiunea nu este respectată.

De unde și când au apărut promisiunile?

Probabil că dintotdeauna. Până și Dumnezeu ne-a făcut câteva promisiuni. Oamenii de ce nu ar face? Și cum nu este greu să le facem, facem tot timpul. Fie că este vorba de cei apropiați sau străini, noi putem promite chiar cu ușurință. Și până la urmă ce este o promisiune? Păi, acele cuvinte ieșite din gura noastră, care presupun a fi respectate la un moment dat.

Anunțuri
Anunțuri

De preferat, cât mai curând.Nu pot spune că, promisiunea este același lucru cu un contract. Acesta din urmă, este o forma de siguranță între două sau mai multe părți. Cu alte cuvinte, nu au încredere în vorbe spuse.

Nu întotdeauna ne putem ține de promisiunile făcute, de ce?

De multe ori ne folosim de promisiuni, pentru a scăpa dintr-o situație tensionată și pentru a liniști puțin apele. Uneori ni se cere să promitem, cel mai adesea de către părinți, profesori, parteneri de orice fel, prieteni. Tot de la ei, cel mai adesea, primim promisiuni. Când ni se cere să facem o promisiune, nu avem de ales. Se vrea de la noi ceva și știm ca prin acel lucru situația se va îmbunătăți, dacă nu pentru ambele părți , măcar pentru una. Dacă nu se respectă, dezamăgirea celuilalt este mare și astfel tu devii neserios, mincinos, de neîncredere...

Anunțuri

Dacă tu crezi și te încrezi în celălalt că poate respecta o promisiune sau mai bine zis, îți poate oferi ceea ce îți dorești, oare tu n-ai putea? De ce să tragem de urechi, pe cei ce nu au reușit să ne dea ceea ce vrem? Când tu iți faci ție o promisiune și nu o respecți, nu te trage nimeni la răspundere. Cine știe că tu ai făcut una, dacă nu spui nimănui? Însă pentru ceilalți avem grijă, să le batem obrazul pentru mult timp.

Există oameni care fac promisiuni și le respectă, există oameni care respectă promisiuni, dar nu le fac. Există oameni ce fac fără să li se ceară și există oameni ce, cer fără să facă. Când doar vrem și nu facem, sfârșim prin a face, ce nu vrem.

Cei care promit pentru că așa simt ei și pentru că sunt siguri că pot împlini promisiunea, n-au decât să creadă în continuare. Așa au reușit până acum, au crezut. Iar cei care promit pentru că sunt nevoiți și pentru că li se cere, n-au decât să înceapă și ei să creadă și să nu uite. Câte lucruri nu ne-au promis foștii și actualii noștri reprezentanți ai țării? Câte alte lucruri nu ni s-au promis? Nu cumva, preferăm să vedem decât să auzim? #Traditie