Sintagma de ruletă rusească este una consacrată si denota un joc cu riscuri minime dar cu implicații dureroase. Ruleta sexuală este însă o provocare de-a dreptul demonică am putea spune, pentru că, nu incită doar la un desfrîu nestăpânit si fără inhibiții ci, dimpotrivă merge până acolo cu paroxismul imaginației bolnăvicioase încât implică o situație neverosimilă.

Potrivit celor de la Romania TV, acest vârtej satanic am putea spune, se desfășoară după un ritual magic ezoteric, în care este invitat un oaspete secret legat la ochi, un joc al măștilor satanice, un oaspete senzual, dar care este purtător al virsului HIV. Persoana, adică prostituata este adrenalina care pune pe jar petrecerea lipsită de orice moralitate si se dedă acestui joc nebunesc oricui o dorește, chiar dacă și cu riscul major al îmbolnăvirii in lanț.

Anunțuri
Anunțuri

Ruleta sexuală trebuie să pună pe gânduri pe părinți dar și pe medici, deoarece ea a prins rădăcini în Italia, Spania sau Serbia si tinde să ia amploare și în alte țări europene.Bineînțeles, daca amatorii de senzații sexuale fără margini vor cădea în capcana aceasta lucrurile vor deveni de neoprit căci, se pare că bărbații sau femeile amatoare de o noapte în compania unei dame sau a unui bărbat ce își etalează servciile sexuale se vor metamorfoza într-o potențială bombă cu ceas iar posibila îmbolnăvire cu virusul HIV, ar atinge paroxismul făcând ravagii printre mii de tineri sau aventurieri.

Petrecerile denumite ruleta sexuală cer participanților să nu folosească prezervative și să-și asume riscurile maxime în schimbul unor senzații sexuale extreme, care măresc incidența fanteziilor bizare.

Anunțuri

Paradoxal legea nu poate reglementa sau urmări astfel de petreceri.

Ruleta sexuală a apărut pentru prima dată în Serbia, după cum a recunoscut Tania o stripteuză deosebit de cautată în zonă si este o petrecere cu măști în care, apare la comandă o persoană infectată cu virusul HIV.

Cei care organizează asemenea petreceri sunt bogătanii dar si dezaxații de aceea se cere mare atenție la cei din jur.Psihoterapeutul britanic Kate Morely a subliniat ca cei care participă la asemenea orgii simt nevoia să experimenteze riscul maxim.

Una peste alta, lumea în care trăim se află în continuă degringoladă și de aceea părinții sau adolescenții doritori de nebunii, sau senzații extreme trebuie să fie cu luare aminte. Și asta, în contextul în care antinomic vorbind, familia nu mai este nucleul societății, femeia divorțează prea ușor, iar fiecare se defulează în alte aventuri erotice sau plătite ceea ce, în cele din urmă se datorează femeii moderne dezinhibate, care așa cum spunea Ecleziastul e mai amară ca moartea. Ce va urma după ruleta sexuală sau balena albastră ce alt joc al morții? #sex #viata de cuplu #familie