Săptămâna Patimilor Mântuitorului Hristos este o săptămână a Reînnoirii Creației.

Crearea din nou a lumii este profețită de Proorocul Isaia, în Capitolul 65:17 (Iată eu fac ceruri noi și un pamânt nou).

Crearea din nou a lumii se face nu din nimic, precum ab initio Tatăl Creator, ci de către Fiul, a doua persoană a Sfintei Treimi, prin insuflarea de viată în omul devenit muritor prin căderea în păcatul neascultării.

Învierea lui Lazăr, prima zi a Creării din Nou a Lumii

Dacă inițial Tatăl a folosit la crearea omului lut în care nu mai fusese vreodată viață, înainte de Patimă, Fiul lui Dumnezeu îl re-crează pe om înviindu-l pe Lazăr cel îngropat de patru zile, adică insuflând viață în trupul pe cale să redevină lut.

Anunțuri
Anunțuri

Sâmbata lui Lazăr este ziua în care Hristos dovedește deplin și public faptul că Dumnezeu nu a părăsit creația sa, că nu lasă pe om pradă aneantizării.

Învierea lui Lazăr, ca lumina din prima zi a creației, luminează tot universul, redă cosmosului perspectiva vieții vesnice.

Anihilat de moarte, o putere pe care Dumnezeu nu o crease, Lazăr se redescoperă pe sine viu. Evanghelia ne spune că Iisus și Lazăr erau prieteni, asadar chiar dacă Omul a căzut în păcat și a murit, Dumnezeu a rămas prieten cu Omul, a venit, l-a căutat, l-a readus la viață și a hotărât ca El Însuși să înfrunte Moartea și să o învingă definitiv.

Iisus va face asta pe Cruce, apoi prin Învierea Sa!

Intrarea în Ierusalim

Oglindă a plenitudinii cosmice, cetatea Ierusalimului îl primește pe Hristos cu bucurie, cu urale, cu flori și stâlpări de finic, cu osanale și strigate de bucurie, asa cum la creația dintâi, cosmosul, cu toate ale sale, se bucura de prezența Creatorului.

Anunțuri

Duminica Intrării în Ierusalim reeditează starea paradisiacă a armoniei dintre Creator și creație, a bucuriei cosmice că iubirea lui Dumnezeu inundă Cetatea Veșnică, iar Cetatea, la rându-i, se bucură deplin.

Însă, precum odinioară în Paradis, bucuria de a fi împreună cu Dumnezeu va cădea în patima autonomiei, se va transforma în voință expresă de a fi cu Barabba. Precum odinioara ura Demonului a tâlhărit puterea și libertatea de decizie a Omului, tot asa, aceeași ură împotriva lui Dumnezeu ispitește voința mulțimilor de a elibera pe tâlharul Barabba, adică de a departa încă odată pe Om de Dumnezeu. Ce ironie ... că numele tâlharului înseamnă ”fiul tatălui”, viclenie simbolica menită să înșele (ca în Paradis pe Adam) vigilența mulțimilor cu privire la adevăratul Fiu al Tatalui, Iisus Hristos.

Denia celor Zece Fecioare, semnul unei noi temelii a Creației

A treia zi a Restaurării Creației este dedicată reconstruirii temeliei morale.

Dacă la prima Creație condiția morală era unică, axată pe ascultare, la a doua Creație temelia morală se schimbă.

Anunțuri

Inocența nu mai este condiție suficientă pentru a intra în Împărăția Cerurilor. Pilda Fecioarelor este una dintre cele mai cunoscute, dar și mai relevante pilde spuse de Hristos ucenicilor săi, care îi cerau să le clarifice ”cum este Împărăția Cerurilor?”.

Iată, pilda relatează că doar cinci din cele zece fecioare au intrat la nuntă cu mirele. Pe lângă inocență, părtășia la Nunta Cosmică cu Fiul Tatălui Creator presupune și atitudine proactivă. Așteptarea pasivă a Fiului nu mai este suficientă. Dumnezeu ne vrea conștienți de noi inșine, veghetori, pregatiți cu resursele spirituale necesare pentru a-L însoți în Viața Veșnică.

Prin urmare Denia Fecioarelor ne transmite faptul că ”inocența” trebuie transformată în virtute, că trebuie să fim veghetori, să tinem aprinsă ”candela” care transformă inocența în vrednicie lucrătoare de virtuți.

Denia Femeii Păcătoase din casa lui Simon Leprosul

La aceasta denie, Biserica ne pune înainte starea reală în care se aflau Adam și Eva înainte de Patima și Învierea sa.

Hristos vine în lume să caute pe Adam cel pierdut și pe Eva. Iată că îi găsește, însă starea lor este deplorabilă. Femeia (Eva), deși poartă cu sine vasul de alabastru, simbol al demnității și aristocrației persoanei sale, se află în robia păcatului, captivă poftelor ce o depersonalizează. Barbatul (Adam) are statutul unui lepros, izolat și fără perspectiva ori speranța vindecării.

Deși Legea lui Moise interzicea contactul cu leproșii, iar regulile templului mozaic prescriau depărtarea de femeile păcătoase, Iisus se duce în casa lui Simon Leprosul și o lasă pe Femeia Păcatoasă sa-i unga cu mir picioarele.

În căutarea Omului, a lui Adam si Eva, Hristos calcă orice interdicție, transcende barierele și mentalitățile sociale. Se apropie de Adam, de Eva, a căror oglindă sunt acum - liturgic vorbind - Simon Leprosul și Femeia Păcătoasă, îi recuperează chiar dacă sunt stigmatizați, izolați, sortiți pieirii.

Creatorul restaureaza pe Om, așa cum spunea Părintele Dumitru Staniloae în Restaurarea Omului. #Inviere #Paste #Denii