Cred, sincer, că e momentul demitizării multinaționalelor, momentul să ridicăm onest perdeaua, fără a încălca clauza de confidențialitate, evident. De ce cred că e bine ca actuali sau foști corporatiști să depene din experiența lor? Fără doar și poate, nevoia de a creiona lumea reală se simte pregnant, lipsa de experiență și vizibilitate dă liber imaginației și distorsionează grav realitatea, generând așteptări extraterestre sau, dimpotrivă, atât de umile încât dau undă verde la abuzuri.

Anunțuri

O corporație multinațională este, cu siguranță, o poartă de lansare în carieră, care de multe ori echivalează cu o a doua facultate (bine de știut este că lipsa unei diplome nu prea te recomandă să bați la ușa jucătorilor adevărați).

Anunțuri

Dacă ar fi să înșir avantajele care înclină balanța spre ”a fi”, m-aș opri cu precădere la ceea ce s-ar putea defini ca Programul PRIMA ȘANSĂ. Studiu de caz: tânăr absolvent de facultate în zona umanistă, plus o diplomă de master cu 10 curat pe ea. 6 ani a tocit băncile amfiteatrelor și a fost preferatul doamnelor de la bibliotecă. A ales facultatea din pasiune și a crezut că poate revoluționa un domeniu. Cu pletele în vânt și rupt total de realitatea din stradă, bate la ușa diverselor instituții din domeniile vizate spre cucerire revoluționară. Urmează șase etape despre care nu a învățat la facultate. Nici la master. Speranță, surpriză, șoc, dezamăgire, demotivare, abandon. De cele mai multe ori, se termină banii, așa că ținta coboară. Mult. Un prieten lucrează la un club, e ajutor de ospătar. Cară farfurii, debarasează mese, mânuiește mopul cu profesionalism. Și el a terminat o facultate. E fericit, nu mai cere bani de la părinți. Și-a schimbat visul, vrea să plece din țară, a auzit că se câștigă bine ca ospătar, dar nu are diplomă, așa că va pleca să muncească într-o fermă de porci.

Anunțuri

Îi lasă eroului nostru job-ul de ajutor de ospătar. Lasă și diploma de licență acasă.

Pentru tânărul nostru, ziua devine noapte și noaptea zi. Muncește mult, dar are cu ce plăti chiria, mai pune și un ban deoparte pentru ca are mesele asigurate la club. Un alt prieten îl vizitează. E corporatist, are mașină și merge în vacanțe. Îi povestește și lui, dar tânărul nostru nu crede că e posibil. Totuși, aplică. Noaptea cară farfurii, ziua învață Excel ca disperatul. I se oferă un internship. Ziua redevine zi, parcă și cerul e mai albastru. După 5 luni, i se oferă un post permanent, un salariu decent. În birou e frumos și curat, are abonament premium la o clinică medicală privată, discount generos la gimnastică, taxele plătite la timp, bonus de performanță. După 6 luni, renunță la chirie și contractează un credit pentru un apartament.

Anunțuri

Împarte rata cu prietena lui, colegă de birou. Doamna de la bancă îi zâmbește și îl întreabă dacă la firma lui se fac angajări.

Sunt și minusuri, cu siguranță. Dacă muncești, ai. Bani. Nu mai ai timp. Începi să cumperi timp. Duci hainele la curățătorie, comanzi prânzul la birou. Mai târziu, plătești menajeră, apoi bonă, after-school. Cu cât avansezi, cu atât cumperi mai mult timp. Timpul devine un lux. Dormi mai puțin ca să ai timp și pentru tine sau pentru cei dragi. Renunți la plăceri, nu mai citești, nu te mai vezi cu prietenii atât de des. Partenerul e frustrat, dar salariul tău e în simbioză directă cu ratele, așa că acceptă în tăcere. Începi să ai probleme legate de stres pentru că muncești din ce în ce mai mult. Firma îți oferă programe de dezvoltare pentru perspective frumoase. E momentul în care alegi.

Prietenul tău a ajuns supervisor în ferma de porci. E respectat și câștigă bine. Nu și-a văzut părinții de doi ani. Tatăl lui s-a îmbolnăvit și e bucuros că îi poate trimite bani pentru tratament. Ar vrea acasă, dar nu își permite. Pentru că e singur, după amiaza are mult timp, pe care îl petrece singur. Vrea acasă, visează un job într-un birou, o familie, o casă a lui… #Multinationale #sansa