În ultimul timp, ”ţarul de la Kremlin” pare să aibă ceva mustrări de conştiinţă, acestea manifestându-se sub forma unor nesperate gesturi de mărinimie şi clemenţă. Și asta nu doar faţă de înalţii demnitari şi oligarhi ruşi, prinşi cu mâţa-n sac sau faţă de micii găinari de drept comun. Mai nou, Putin a început să elibereze pe bandă rulantă victimele justiţiei sale aservite şi ticăloşite, încarcerate din te miri ce motive, încât ai zice că încearcă să-şi retuşeze imaginea feroce de zbir kaghebist, ce nu uită şi nu iartă nimic.

”Fața umană” a președintelui Putin

Primul care a beneficiat de îndurarea ţarului a fost cunoscutul opozant Ildar Dadin.

Anunțuri
Anunțuri

Acesta a fost întemniţat în temeiul Articolului 212.1 din Codul Penal al Federaţiei Ruse pentru organizarea de mitinguri, demonstraţii şi pichetări în sprijinul unor alţi cunoscuţi opozanţi codamnaţi pe nedrept, Alexei şi Oleg Navalnâi. Ce-i drept, a fost nevoie ca presa de opoziţie şi societatea civilă să facă tam-tam pe seama torturilor, bătăilor şi maltratărilor la care acesta era supus în lagărele-penitenciar din Karelia şi din Ţinutul Altai, ba chiar şi de mai multe întrebări incomode adresate în cadrul unor conferinţe de presă, pentru ca ţarul să dea un semnal discret aparatului de justiţie. Docil, Prezidiul Curţii Supreme de Justiţie a Federaţiei Ruse s-a conformat şi a a anulat imediat sentinţa în data de 22 februarie 2017, iar Daldin a fost eliberat în seara zilei de 26 februarie.

Anunțuri

Cea de-a doua beneficiară a augustei clemenţe kaghebiste a fost tânăra educatoare Evghenia Chudoveţ, din Ekaterinburg. Aceasta a fost condamnată la 6 luni de detenţie pentru " distribuire de pornografie infantilă pe internet", în temeiul Articolului 242, alineat 2 din Codul Penal al Federaţiei Ruse. De fapt, a fost vorba de o banală repostare în grup a unui fragmenţel video de numai 3 secunde, reprezentând abuzul la care era supus un băieţel dezbrăcat de către un angajat al unei tabere pentru copii. Atât faţa, cât şi organele genitale ale copilului au fost blurate din timp, iar fragmentul respectiv a fost postat iniţial chiar de către tatăl copilului, pentru a reclama şi a face public abuzul angajatului taberei. Cu toate acestea, a fost nevoie ca însuşi V. Putin să promită că va cerceta cazul, pentru ca Prezidiul Curţii Regionale Kataisk să schimbe încadrarea juridică a faptei, astfel încât Evghenia Chudnoveţ să poată fi eliberată din penitenciar înainte de termen, mai exact înainte de a fi violată în grup sau chiar ucisă de celelalte deţinute pentru infracţiunea infamă ce i se imputa pe nedrept.

Anunțuri

Cea dea treia beneficiară a înaltei mărinimii imperiale a fost "spioana şi trădătoarea de ţară" Oksana Sevastidi, aceasta fiind graţiată de V. Putin în data de 7 martie şi eliberată din Lefortovo abia în 12 martie 2017. Motivul pentru care femeia a fost trimisă în judecată şi codamnată pe nedrept au fost cele două mesaje SMS pe care le-a trimis în 2008, cu puţin înainte de invazia militară rusă în Georgia. Mai exact, ea a scris unor cunoştinţe din Georgia că a văzut, la Soci, un tren încărcat cu tehnică militară, mişcându-se în direcția Abhazia.

Culmea e că actul de grațiere nu anulează și nu pune la îndoială verdictul curții care a condamnat-o, într-un mod aberant şi absurd, pentru "crima de spionaj şi înaltă trădare". În conformitate cu articolul 85 din Codul Penal al Federaţiei Ruse, condamnatul poate fi eliberat de executarea integrală pedepsei, fără ca actul de graţiere să anuleze verdictul curţii, ba chiar şi cu retragerea antecedentelor penale, după caz.

Cum e şi firesc, beneficiarii mărinimiei şi clemenţei lui Putin sunt hotărâţi să se judece în continuare pentru anularea sentinţelor, iar dacă va fi nevoie, să ajungă până la Curtea Internaţională pentru Apărarea Drepturilor Omului de la Haga. Câtă ingratitudine! #Vladimir Putin #Coruptie