La presiunea societății, care în ultimele luni dezbate tema corupției, temă care, în ce privește România a ajuns în dezbatere și la Parlamentul European, #Andrei Pleșu (fost ministru al Culturii) vine cu o replică la o întrebare pertinentă, pe care lumea i-o adresează demult, dar la care nu a găsit cu cale să raspundă vreodată.

Pe scurt, întrebarea adresată de societatea româneasca domnului fost ministru Pleșu este: Cum a ajuns domnul Gabriel Liiceanu proprietarul fostei Edituri Politice, actuala Editura Humanitas?, iar această întrebare a revenit recent pe agenda publică, după ce la Bruxelles, în data de 22 martie 2017, domnul Gabriel Liiceanu a afirmat că ”Nimeni nu poate să spună de câte miliarde de euro a fost jefuită România în ultimii 27 de ani”.

Anunțuri
Anunțuri

Această afirmație a domnului Liiceanu (publicată și de ziarul Adevărul) a generat, în mintea unui important segment social, exclamația tradițional românească: Uite cine vorbește! Prin urmare, ex-ministrul Culturii, Andrei Plesu, mai în glumă, mai în serios, totuși pe un ton zeflemitor, scrie in Adevarul de ieri, 27 martie 2017, un ”Autodenunt” care pe alocuri persiflează, pe alocuri desconsideră puterea de înțelegere a societății românesti, pe alocuri vrea să dea totuși o explicație întrebării care persistă de 27 de ani în mintea românilor: Cum a ajuns fosta Editură Politică în proprietatea domnului Liiceanu? Fostul Ministru Pleșu, desconsideră puterea de discernământ a cetățenilor când face două afirmații contradictorii, la distanță de câteva paragrafe.

Afirmația 1:””patrimoniul” preluat de Humanitas de la Editura Politică consta într-un spațiu închiriat (până în ziua de azi) în corpul Casei Scânteii (devenită Casa Presei Libere) mobilierul aferent, și operele complete ale lui Marx, Engels, Lenin și Ceaușescu, plus brosurile de propagandă ale ”partidelor frățești”” (cf Ziarul Adevarul).

Anunțuri

Afirmația 2:”La mai mult de un an de la înființarea Editurii Humanitas, directorul ei, ca mulți alții, a declanșat un procedeu de autonomizare față de stat, după o metodă foarte la moda în epocă, așa numita metodă MEBO. Iată definiția de dicționar a acestei metode: ”trecerea mijloacelor de producție ale unității economice care se vrea privatizată, din proprietatea statului în proprietatea muncitorilor, angajaților sau salariaților”.

Să recapitulăm cele doua afirmații ale ex-ministrului Pleșu! Asadar, Humanitas a preluat de la Editura Politică doar un spațiu închiriat, niște obiecte de inventar (mobilă) și niște maculatură pe stoc, apoi după un an și ceva a privatizat prin MEBO ”mijloace de productie”!!! Ha, ha, ha, ha, ha! Cum vine asta, Domnule Pleșu??! Chiar crede ex-ministrul Pleșu că cititorii de azi sunt tâmpiti și nu fac diferența între obiecte de inventar (chipurile doar acestea preluate de la Editura Politică) și mijloace de producție, ulterior privatizate prin MEBO??? Pe domnul ex-ministru Pleșu îl știam un om cu oarece umor, dar foarte serios în ceea ce întreprinde și comunică.

Anunțuri

Nu mă așteptam de la domnia sa să ne ia în zeflemea, spunând pe de o parte ”recunosc, smerit, faptele și mă pun gata de jertfă, la dispoziția tuturor ”organelor” acreditate, pentru lămurirea definitivă a cazului”, iar pe de altă parte ca ”directorul ei (adica domnul Gabriel Liiceanu) a inițiat un procedeu de autonomizare față de stat. Aici sunt mai multe lucruri de lamurit:

1. Procedeul de autonomizare a domnului Liiceanu față de stat a însemnat că patrimoniul Editurii Politice a trecut de la stat la o mână de cetățeni ... doar la inițiativa directorului noii Edituri Humanitas?

2. Autonomizarea domnului Liiceanu a însemnat că reprezentantul statului (adica ministrul Culturii de la acea vreme) a inchis ochii în timpul procedurii de autonomizare?3. Domnul ex-ministru Pleșu se pune ”gata de jertfă” întrucât nu crede în prezumția de nevinovăție, sau ... știe domnia sa ceva ce noi o să aflăm mai târziu?

Întrebările de mai sus rămân deschise pe agenda publică din Romania. #Privatizare Coruptie Humanitas #Gabriel Liceanu