Modificarea Codului Penal a trecut de mult de la intenție a guvernaților la stadiul promovării ”peste noapte” fapt ce a determinat și reacția zecilor de mii de cetățeni protestatari în stradă, în mai toate orașele din țară dar și în străinătate, precum și a unor instituții avizate responsabile din domeniu. Prin modificarea respectivă s-a vizat redefinirea infracțiunilor de serviciu și clarificarea procedurii denunțului.

Anunțuri

Să detaliem aspectul legat de abuzul în serviciu deși a fost prezentat pe larg și s-au exprimat păreri mai mult sau mai puțin avizate, specializate.

Anunțuri

Definirea în sine în noul act normativ a abuzului în serviciu lasă loc de foarte multe interpretări pe fond dar și în ceea ce privește consecințele aplicării, făcându-se frecvent comentarii la beneficiarii acestui demers.

Să intrăm dacă vreți în unele aspecte de ordin procedural penal ce derivă din adoptarea unui asemenea text de lege. Nu vom avea în vedere așa cum aminteam textul ca descriere a faptelor și condiționările impuse legate de cuantumul prejudiciului ori gravitatea faptei.

Haideți să vedem ce consecințe sunt prin reducerea pedepsei. Abuzul în seviciu în actualul Cod Penal se sancționează cu pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani. În proiectul legislativ al noii #Guvernări pedeapsa a fost redusă la maximum 3 ani de închisoare.

Reducerea pedepsei determină scăderea gradului de fermitate al aplicării legii față de cei care comit asemenea fapte încurajând dacă vreți anumite comportamente ilicite ori indivizi cu carențe educaționale.

Anunțuri

Dar mai important este faptul că prin scăderea limitei pedepsei sub un prag procesual de 5 ani sunt alte consecințe negative importante din punct de vedere procedural penal. Astfel nu se mai pot solicita măsuri preventive cum sunt cele de arest ori asiguratorii. De asemenea nu se mai pot solicita interceptări ale comunicațiilor persoanelor implicate în comiterea unor asemenea fapte.

De departe se observă incidența imposibilității utilizării acestor instrumente de lucru instituționalizate prin lege în instrumentarea cauzelor respective și administrarea cu celeritate a probatoriului. Din nou se pune aceiași retorică întrebare, din ultimul timp, cui folosește?

Acțiunile guvernanților din ultima vreme alimentează continuu acest fapt și de aici comentariile și disputele ”la zi” ca să spunem așa care se dovedesc astfel justificate. Luând în considerare acțiunile pe această linie ale guvernanților se pune din nou problema dacă sunt în interes general și nu în beneficiul unor persoane.

Să fie foarte clar, în tot ceea ce fac guvernanții trebuie să respecte acest principiu al interesului general, național și să dea dovadă de deplină maturitate politică. #Partide