Toată nebunia din România din ultimele săptămâni mă face să cred că păpușarii din spatele întregii scene au jucat absolut genial. Au pus în genuchi #PSD la doar o lună de la intrarea la guvernare și i-au amintit lui Dragnea că nu este singur pe lume.

Anunțuri

Să o luăm pe pași. Într-un context extrem de complicat, cu un președinte care punea presiune pe Guvern într-un mod apăsat și cu zeci de mii de oameni care deja ieșiseră în stradă, guvernul PSD, mai exact Ministrul Justiției introduce la ceas de noapte o ordonanță de urgență de care nu știe mai nimeni din Guvern.

Presiunea exista și era extrem de vizibilă iar singura modalitate găsită de Iordache a fost să treacă rapid OUG-ul și să-l publice peste noapte în Monitorul Oficial.

Anunțuri

La cum l-am observat pe Iordache exprimându-se pe scena publică mă îndoiesc că a stat să citească sau măcar că a înțeles bomba cu ceas pe care o avea în textul propus și ulterior publicat rapid în Monitorul Oficial. O bombă care a dat un răgaz de 10 zile celor care erau împotriva actului normativ să iasă în stradă și aproape să dărâme credibilitatea PSD.

Deci, revenind, nimeni nu poate fi atât de prost încât să insereze acele zece zile până la intrarea în vigoare, dacă ar fi vrut cu adevărat nu să evite protestele masive ci să rezolve problema despre care se presupune că ar avea-o PSD. Asta pentru că intrarea imediată în vigoare ar fi rezolvat totul deoarece ar fi fost ulterior aplicabilă, chiar dacă era declarată neconstituțională.

Prin urmare să aruncăm o privire la ceea ce s-a petrecut cu cei doi secretari de stat ai lui Iordache, oameni profesioniști, despre care am așa o vagă bănuială că au știut exact ceea ce este scris în OUG și mai ales care sunt efectele celor 10 zile până la intrarea în vigoare..

Anunțuri

Au fost rechemați cu mare tam-tam de către Procurorul General și au fost extrași practic din funcțiile de secretari de stat deoarece s-a deschis o anchetă a DNA cu referire la modul în care au fost redactate ordonanțele. Ministrul Justiției a rămas fără secretari de stat, iar cei doi magistrați, foști secretari de stat, care au lucrat împreună cu acesta la ordonanțe au făcut deja prima vizită la Direcția Națională Anticorupție.

Fără a pretinde că teoria mea este adevărată am așa un sentiment că în timpul anchetei procurorilor #DNA care i-au chestionat pe cei doi foști secretari de stat, s-a deschis măcar o sticlă de șampanie.

Nu de alta, dar revin cu afirmația că nimeni nu poate fi atât de prost încât să bage cu bună știință acel termen de 10 zile dacă chiar vroia să rezolve problema penalilor din PSD și alte partide. #ordonanțe pe justiție