Am trăit să o vedem și pe asta. Ca și cum nu ar fi fost destule care pun pecetea că, spre deosebire de America - țara tuturor posibilităților, România este țara în care totul este posibil. Cum am putea numii altfel cele ce se întâmplă în prezent pe scena politică, dar mai ales în domeniu judiciar.

Anunțuri

Uite nu e, ordonanța. Așa îmbârligătură juridică e fără precedent. Această fatidică ordonanță a fost promovată pe sub mână acordându-i-se un caracter de urgență deși nu existau motive temeinice. Conținutul în sine este de asemenea de contestat fiind favorabilă unor anumite persoane, cu funcții publice, îndeosebi.

Drept urmare actul normativ, dar mai ales manierea de promovare a determinat reacția întregii societăți prin instituțiile abilitate, dar și a opiniei publice, fiind determinant în acest sens manifestațiile de stradă fără precedent din toată țara..

Anunțuri

Ca răspuns la reacția stârnită, ordonața celebra chiar și prin număr ”13”, a fost atacată la Curtea Constituțională, a primit avize de respingere de la toate organismele cu autoritate în domeniu și drept urmare Guvernul a retras-o abrogând-o printr-o altă ordonanță.

Astfel Curtea Constituțională legal sesizată, inclusiv de Avocatul Poporului și Președintele României a rămas fără obiectul judecății, că nu se mai impune fiind retras actul normativ atacat.

Dar noua ordonață de retragere a celebrei deja ”13” ce caracter are? Intră în vigoare. Dar dacă nu o aprobă Parlamentul că așa impune legea? Ce efecte juridice produce sau ce se întâmplă dacă este respinsă. Revine în vigoare ordonanța ”13”? Păi pentru ea s-a ieșit în stradă!

Uite așa ne zăpăcim de tot cu toții chiar dacă ai avea pregătire juridică. Că nu este ușor cu procedura. Și dacă mai intervin și asemenea situații alambicate chiar este greu de înțeles dacă nu imposibil..

Anunțuri

Așa situații nu sunt numai de excepție, dar nu cred că s-au mai regăsit vreodată și nici din punct de vedere pur teoretic nu au fost luate în considerare, apreciindu-se de la bun început ca o improbabilitate, ceva de neconceput în domeniu legislativ îndeosebi.

Dar așa cum am spus de ce simplu când se poate complicat!

S-a complicat guvernul în promovarea actului normativ respectiv iar situația s-a complicat și mai mult prin retragere și tot procesul de respingere socială și instituțională. Gândești că parcă nu ar avea ce face unii sau alții.

Guvernul care are legitimitatea alegerilor și susținerea parlamentară are multe de făcut în interesul tuturor. De aici acestă fatidică întrebare. De ce? De ce a procedat astfel guvernul complicând atât de mult lucrurile cu costuri sociale deosebite.

Nu este mai la îndemână pentru toți calea simplă a chibzuinței. Fundamentarea corectă pe realitate a oricărei decizii se impune în orice condiții, darămite când ești la conducere și gestionezi o țară! Resursele alocate, disponibile sau atrase pot fi și trebuie folosite cu spor în interesul tuturor..

Anunțuri

Cheia este simplitatea acțională care impune sinceritate, corectitudine socială dar mai ales respect față de tine și față de ceilalți

Guvernanți, guvernați eficient și în folosul tuturor românilor, asta este ceea ce trebuie să faceți.

Simplu și la obiect. #Guvern #Partide