A trecut ceva vreme de la intenția de legiferare a noului #Guvern, prin ordonanță de urgență, pe tema grațierii și modificării Codului Penal, fiind deja promovate abrogate sau în procedură de respingere actele normative respective.

Reacțiile nu au întârziat să apară, cu un punct culminant al ieșirii în stradă în mai toate orașele țării, a sute de mii de manifestanți. Mișcări care continuă, nimic mai adevărat, dar la un nivel de amploare mai redus.

Se susțin punctele de vedere privind modul de acțiune al guvernanților care să nu uităm, subliniem încă o dată sunt legitimi, dar nu acest fapt determină reacția publică, ci așa cum am spus și poate mă repet, modul de acțiune.

Anunțuri
Anunțuri

Care este undeva poate la limita obscurității politice și a imoralei cu toate semnalele de alarmă trase nu numai de opinia publică, dar și de instituțiile abilitate în domeniu.

Asta ca să nu mai amintim de izul de interes în beneficiul unor anumiți politicieni prin promovarea actelor atacate.

Cu toate acestea s-au facut demersuri peste demersuri de aprobare, abrogare, anulare a ordonanțelor continuîndu-se și astăzi dezbaterile instituționale pe diverse stadii de decizie instituțională.

Am reamintit celebra axiomă ”ca la noi la nimenea” și am prezentat un punct de vedere în context, ”De ce simplu când se poate complicat”, care reflectă temerile zilei și preocupările guvernanților proaspăt aleși.

Oameni buni în țara asta sunt mult mai multe de făcut și în interes general nu partinic.

Nu ne trebuiesc motivării de acțiuni legale ori care s-ar fi justificat dintr-un anume punct de vedere.

Anunțuri

Nu. Hotărât că nu! În decembrie 2016, reprezentanții principalului partid de guvernământ se văicăreau că vor și nu sunt lăsați să facă bugetul. Buget care abia acum la mijlocul lui februarie a fost aprobat.

Se vor găsii voci care să spună că au fost împiedicați să facă ce s-au angajat. Chiar a fost o declarație fațișă ofensivă ”Lăsați-ne să guvernăm” Și atunci și acum și deapururea trebuie să ne intre în cap, în ADN dacă vreți că se guvernează în interes general și nu partinic, guvernul nu este al nimănui în persoană nici măcar doar al celor care l-au votat, Guvernul este al românilor și al României și interesele acestora primează.

Nu sunt destule de făcut? Dar se stă și se lucrează oficial instituțional și în prezent să nu ne trezim cu vreo minunăție pur românească a unor consecințe nu numai juridice ale aplicării/abrogării celebrei Ordonanțe ”13”, cu toată puterea executorie a adoptării în #Parlament a legii de aprobare a Ordonanței ”14” de retragere a celeilalte cu nr. fatidic ”13”.

Anunțuri

Nu că te ia de tot capul. Câtă energie consumată inutil și încă nu s-a terminat.

Suntem în faza în care se justifică, se arătă că nu s-a greșit argumentându-se chiar cu hotărârea Curții Constituționale, care să fim realiști nu s-a pronunțat asupra temeniciei și legalității textului ordonanței, pentru că la momentul respectiv aceasta era retrasă, în procedură de abrogare.

Treceţi stimați guvernanţi și politicieni la lucruri benefice acestui popor și acestei țări, că puteați evita foarte simplu cele întâplate ce au condus la costuri sociale deosebite, prin chibzuință politică realistă. Aici nu mai este vorba doar de politică și argumentații ideatice programatice, cum vreți să le ziceți. Acum până nu devine prea târziu trebuie guvernat și repet a nu știu câta oară, obsesiv până la înțelegere generalistă simplă, guvernați dar nu oricum ori partinic, guvernați în interesul tuturor. #Partide