Se pare că este un trend în rândul tinerilor să fie la limita legii, să facă orice pentru a atrage atenția și pentru a deveni populari, indiferent de consecințele pe care faptele lor le provoacă.

De mici, suntem înconjurați de ilegalități și ajungem să credem că sunt lucruri absolut normale. Suntem conduși de oameni care ne arată cât de bine funcționează lucrurile cu ajutorul corupției, se dau legi favorabile infractorilor, suntem manipulați în gândire și ne vindem pe găleți și sticle cu ulei. Avem impresia că suntem liberi, dar facem ce vor alții, lăsându-ne influențați de promisiuni și vorbe goale.

Când au încetat tinerii să gândească?

Evenimentul din "Colectiv" a avut un puternic impact asupra populației, pentru aproximativ trei luni.

Anunțuri
Anunțuri

Ca și alte evenimente importante, cauzele s-au mușamalizat, presa a spus ce trebuia spus și s-a uitat. Acum, un alt incident asemănător a avut loc într-un club din capitală, se pare că din cauza iresponsabilității tinerilor care au încălcat legea, fumând într-un spațiu închis. De câte tragedii mai e nevoie ca să ne trezim? Când o să începem să luptăm pentru noi și pentru viitorul nostru?

Oare câți ar mai vota, dacă dreptul de vot s-ar obține pe baza unui test de inteligență?

Mergem la vot fără să avem idee ce înseamnă, fără să știm ceva despre oamenii pe care îi alegem sau, în cel mai bun caz, nu mergem. Lăsăm bătrânii să ne decidă soarta, cu gândul la câțiva lei pe care îi vor primi în plus la pensie. Îi lăsăm pe cei care nu știu nici cum se numește țara în care trăim să dicteze viitorul ei.

Anunțuri

Și ne trezim conduși de oameni cu dosare penale, care au luptat să ajungă unde sunt, doar pentru imunitate.

Legile sunt făcute pentru ei, nu pentru oamenii de rând care speră să poată sta liniștiți acasă, cu familiile lor, în loc să plece printre străini pentru un trai mai bun. Se gândesc oare politicienii cum e să-ți vezi copilul o dată pe an? Sau cum e să trăiești în România cu 1200 de lei? Nu, se gândesc cum să scape de închisoare și cum să-și pregătească odraslele pentru a le lua locul la momentul potrivit.

Tinerii învață zi de zi că pentru a reuși trebuie să urmezi exemplul celor puternici. Ar trebui sa le fie teama pentru ce lasă în urmă, caci ei ne-au crescut și ei vor suporta consecințele mai târziu. Puterea nu e veșnica! #tineri #DREPT DE VOT