Zilele acestea s-a ieșit din nou în stradă în majoritatea orașelor din România, numărul manifestanților ajungând la câteva zeci de mii.

Pe cale de consecință au sporit și comentariile.

Și poate că asta nu era de ajuns, ca subiect de discuții, a mai avut loc și un incendiu la un club în București, care a fost la un pas de o nouă tragedie ”Colectiv”. Până și despre acest incident s-au formulat speculații cu trimitere la cei din stradă.

Au fost organizate manifestările de stradă? Sunt spontane și până unde se poate considera acest caracter? Cine le-a organizat ori sprijinit? Întrebări firești dar mai ales teme de discuții, speculații și comentarii.

Anunțuri
Anunțuri

Cert este că până acum manifestările au fost pașnice.

Dar să vedem de ce au ieșit atât de mulți oameni în stradă.

Păi după afișe și pancarte, dar și din ceea ce scandează mulțimea, se poate observa clar că obiectivul, ca să îl numesc așa, este o anumită temere privind aprobarea unor ordonanțe de urgență referitoare la o eventuală grațiere și o modificare a codului penal.

De unde să spunem o asemenea reacție și înverșunare.

Păi fie din ”rezonanța” unei măsuri de grațiere, dar mai ales din perspectiva modificării codului penal în beneficiul unora.

Ambele măsuri sunt percepute în general ca fiind de natură a favoriza anumite persoane cu funcții publice sau demnitari, oameni politici.

Fapt susținut pe mai multe fronturi, ce ar avea menirea slăbirii consolidării democrației în România.

Un fapt inedit a fost prezența președintelui printre manifestanții din București.

Anunțuri

Să le luăm totuși pe rând.

Grațierea propusă ar viza pe cei care au condamnări până la max. 5 ani, indiferent de forma de executare a pedepsei, cu condiția achitării într-un termen de un an de la punerea în libertate a prejudiciului cauzat. De asemenea se are în vedere reducerea la jumătate a pedepsei pentru cei cu vârsta de peste 60 de ani și alte categorii expres prevăzute în proiectul actului normativ vizat, proiect ce enumeră infracțiunile pentru care nu se aplică grațierea.

Este interesant că se aplică grațierea atât pentru cei care sunt condamnați cu executare dar și pentru cei față de care s-a dispus suspendarea executării pedepsei cu închisoarea.

Totodată este de reținut că, cel puțin până în prezent, din forma prezentată inițial de #Guvern, față de infracțiunile de serviciu se aplică grațierea.

Iată doar câteva argumente în favoarea tezei potrivit căreia acest act normativ ar favoriza anumite persoane, dincolo de motivația aglomerației și a condițiilor din pușcării!

Mult mai interesant este proiectul modificării codului penal.

Anunțuri

Fundamentarea inițiativei ar sta în anumite hotărâri ale Curții Constituționale.

Dar în principal sunt vizate infracțiunile de serviciu.

Din acest punct de vedere proiectul de act normativ propus este de natură a favoriza pe anumiți făptuitori și corelativ putem face legătura directă, expresă cu reacția publică.

Curtea Constituțională s-a pronunțat în ceea ce privește textul actual al infracțiunilor de serviciu, dar a fost foarte clară considerând că, fapta descrisă în textul respectiv trebuie să fie de natură a încălca legea.

Aceasta este adăugarea care s-ar impune în actualul text legislativ și nu formulările avute în vedere prin inițiativa recentă de modificare a codului penal, care după cum se vede ”dă bătăi de cap” multora tocmai prin analogia cu beneficiarii modificărilor vizate. #Proteste